Detalii despre înmormântarea regelui Sigismund de Luxembrug la Oradea, despre înfiinţarea Ordinului Dragonului, ori despre mai mulţi principi de Transilvania care s-au născut în Cetatea orădeană pot fi aflate din volumul "Oradea - Nagyvárad - Großwardein. Momente inedite din istoria aşezării", care a fost lansat joi la Muzeul Memorial Aurel Lazăr.

Pe înţelesul tuturor

Cartea a fost scrisă de muzeografii şi istoricii orădeni Dumitru Noane şi Augustin Ţărău, cel dintâi ocupându-se de perioada cuprinsă între Preistorie şi Evul Mediu, iar cel de-al doilea de Evul Mediu târziu, Epoca Modernă și până în anul 1919.

În faţa unui public format din circa 70 de persoane, aceştia au relatat că volumul a fost elaborat încă din anul 2018, însă doar în format digital, pentru că nu a avut finanţare. "Am vrut să oferim publicului o carte care să cuprindă toate poveştile interesante pe care şi noi le-am descoperit, dar pe înţelesul tuturor", a spus Dumitru Noane, care a fost ani de zile administratorul Cetăţii Oradea.

Augustin Ţărău, pe de altă parte, a lucrat mulţi ani la Arhivele Naţionale, așa că i-a fost ușor să afle poveşti inedite care s-au petrecut în aşezarea de pe Crişul Repede.

La eveniment au mai vorbit şi directorul Muzeului Ţării Crişurilor (în subordinea căruia se află Muzeul Memorial Aurel Lazăr), istoricul Gabriel Moisa, dar și istoricul Sorin Şipos, care a scris prefaţa cărţii, şi editorul volumului, Nicolae Pop, de la Asociația Culturală D`Art. 

Cartea prezintă poveşti mai puţin ştiute ale istoriei oraşului, între care se numără şi cea a morţii regelui Sigismund de Luxemburg şi înmormântarea acestuia la Oradea. "La Oradea a fost adus cu un car cu şase cai împodobiţi cu catifea, broderii din aur şi pietre preţioase. Caii au fost donaţi bisericii. A fost înmormântat aşa cum şi-a dorit, alături de prima sa soţie, cu multe obiecte de preţ. Motivele pentru care a optat să fie înmormântat aici: evlavia faţă de Ladislau cel Sfânt (n.r. întemeietorul oraşului Oradea), aici se aflau şi mormântul soţiei sale şi al surorii bunicului său, precum şi ataşamentul faţă de Oradea şi Ungaria", au scris autorii.

Volumul conţine informaţii şi despre principii Transilvaniei din Evul Mediu care s-au născut în Oradea, între ei numărându-se Sigismund Báthory şi Gabriel Báthory, ori despre venirea iezuiţilor.

O poveste interesantă este şi cea a înfiinţării Ordinului cavaleresc al Dragonului. "Cel care a întocmit statutul acestui ordin cavaleresc, în 1408, a fost Albeni Eberhárd de Lorraine, episcop de Oradea (1407–1409) şi cancelar şef al curţii noastre. Nu este deci de mirare că Oradea este apreciată de specialişti ca o reşedinţă a vestitului Ordin al Dragonului, unul dintre cele mai faimoase ordine cavalereşti europene. Acesta a fost înfiinţat în 12 decembrie 1408, în catedrala orădeană, în prezenţa lui Sigismund de Luxemburg şi a soţiei sale Barbara de Cilli (Celje), pornind de la un număr de 24 de cavaleri", se mai arată în carte.

Viaţa locuitorilor

Gabriel Moisa a destăinuit auditoriului că autorii lucrează la cel de-al doilea volum. Acesta ar urma să fie lansat tot anul acesta şi va fi dedicat poveştilor locuitorilor aşezării de pe Crişul Repede, inclusiv despre viaţa prostituatelor, a nobililor ori a preoţilor din comunitate.

Cei prezenţi la lansare au putut să-şi ia volumul gratuit. "Aici am adus 200 de volume. Vom pregăti în curând şi cărţi care vor fi scoase la vânzare, moment în care vom anunţa, cu ajutorul presei, de unde pot fi cumpărate şi la ce preţ", a explicat editorul Nicolae Pop.

Prin apariţia acestui volum, scriitorii şi organizatorii și-au dorit să marcheze împlinirea a 910 ani de atestare documentară a actualului municipiu Oradea.

Cartea a fost finanţată de Consiliul Judeţean Bihor şi Erbaşu Transilvania.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!