La fix 20 de ani de la prima intervenţie a SMURD în Bihor, într-o festivitate ce s-a vrut mai mult prietenească decât protocolară, la Hotel Internaţional din Băile Felix, zeci de medici, reprezentanţi ai autorităţilor, angajaţi sau foşti angajaţi ai Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Bihor, au împărtăşit amintiri şi poveşti de suflet, la îndemnul moderatorului întâlnirii, dr. Hadrian Borcea, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor şi al SMURD Bihor.

Un început bun

După ce organizatorii au premiat mai mulţi copii, câştigători ai unor concursuri de desene desfăşurate pe parcursul săptămânii trecute cu ocazia festivităţilor dedicate împlinirii a 20 de ani de SMURD în Bihor, au transmis felicitări şi urări bine, pe rând, reprezentanţi ai autorităţilor locale ca prefectul Claudiu Pop ori şeful Poliţiei, chestorul Liviu Popa.

"Mi-aduc aminte, în 1993, domnul general Pădureanu (generalul Adrian Pădureanu, şeful de atunci al Brigăzii de Pompieri Crişana - n.r) mi-a spus la telefon: "Vreau şi eu în Oradea ce e la Târgu Mureş". Aşa că m-am mutat în unitatea de pompieri, astfel că atunci când am plecat, am lăsat o echipă - prima după Târgu Mureş - care să funcţioneze. Iar astăzi Oradea rămâne efectiv, nu o spun doar aşa, unul dintre serviciile care sunt în fruntea sistemului de urgenţă din România", a spus dr. Raed Arafat, secretar de stat, întemeietorul serviciului.

"Din culise"

Practic, cei prezenţi au asistat la o paradă a amintirilor cunoscute doar de "insideri". Puţini ştiau, de pildă, că, în 1995, generalul Pădureanu a decis să înfiinţeze, pe lângă SMUR-ul de atunci, şi serviciul de Descarcerare. Era undeva în ţară, împreună cu o delegaţie formată din scoţieni, când a văzut o maşină distrusă într-un accident, pe un trailer, cu victima în ea. "Mergeau spre un service, ca să extragă victima de acolo şi atunci şi-au dat seama cât de necesar era un asemenea echipaj. Apoi, cu sprijinul acestor colaboratori, Bihorul a avut primul echipaj de descarcerare", a explicat Hadrian Borcea.

Perioadele în care SMURD-iştii au lucrat ca "ilegalişti", căci până în 2006 legea sănătăţii nu reglementa activitatea lor, a avut farmecul ei. Generalul Pădureanu a rememorat cum, ca să-i "ascundă", în rapoarte se scria că pompierii au intervenit la incendii, nu la accidente. "La un moment dat ni s-au imputat 80 de litri de motorină, căci cei de la Bucureşti au zis că am consumat ilegal. Apoi, a fost o perioadă (în 2007, n.r) în care n-am putut funcţiona. Într-o săptămână, cele două ambulanţe pe care le aveam ni s-au făcut praf: una din vina noastră, că am trecut pe roşu, cealaltă din cauza altui şofer. N-am mai avut cu ce merge la intervenţii şi cei de la Bucureşti mi-au reproşat că SMURD mi-a trebuit mie. Dar un suedez ne-a salvat, ne-a trimis 8 ambulanţe cu trenul şi am reuşit", a rememorat generalul.

Un alt personaj invocat a fost fostul rector al Universităţii din Oradea, Traian Maghiar, care a intervenit la Bucureşti atunci când, în urma acestui episod, SMURD nu a funcţionat o lună şi era chiar în pericol să dispară. "A pus mâna pe telefon şi a sunat un anumit ministru: "Auzi, SMURD-ul în Bihor nu se desfiinţează, SMURD-ul nu moare", a povestit Hadrian Borcea. De altfel, prezent la eveniment, fiul fostului rector, dr. Adrian Maghiar, a lăcrimat vizibil la auzul cuvinte, şi le-a mulţumit organizatorilor că şi-au amintit de fostul rector. "Aşa era tatăl meu, mai direct", a spus el.

"M-au salvat"

Una dintre cele mai neştiute poveşti a prezentat-o însă primarul Ilie Bolojan, care, având în vedere festivităţile de Ziua Oraşului, a întârziat, însă a ţinut să explice că a "fugit" de la evenimentul Primăriei, din două motive.

"Pe de o parte pentru că eu am o obligaţie morală faţă de acest serviciu. În anul 1998, făceam drumuri de Bucureşti şi am avut un grav accident de circulaţie, în zona Târgu Mureş. Pe la 5 dimineaţa am intrat frontal într-un parapet pe dealul Nadeşului, într-o curbă foarte strâmtă şi m-am făcut praf şi pulbere, cu fracturi de coaste, de claviculă, capul spart..., dar am scăpat. Cei care m-au evacuat de acolo au fost cei de la SMURD Târgu Mureş şi eu le sunt recunoscător şi spun că dacă am scăpat de acolo a fost şi datorită acestor oameni. Le mulţumesc că am avut şansa să fiu asistat de dânşii şi am scăpat dintr-un grav accident de circulaţie", a spus Bolojan, explicând că cel de-al doilea motiv este respect pentru cadrele medicale din Oradea şi pentru Raed Arafat, care a reuşit să pună la punct "un sistem bun", al medicinei de urgenţă în România.

Pe de altă parte, cei prezenţi sâmbătă, la Hotel Internaţional, au putut să vadă şi o cameră de gardă instalată de SMURD, cu aparate vechi, datând unele chiar şi din 1960.

Citiţi mai multe despre evenimentele dedicate aniversării, în articolul "La împlinirea a 20 de ani, SMURD Bihor face "festival" pentru orădeni, iar pentru specialişti o demonstraţie cu un simulator militar american"