În următoarele 10 săptămâni, orădenii sunt invitaţi să redescopere filmul documentar, care nu are nevoie de fantezii pentru a fi incitant şi incisiv. 

Până la începutul lunii noiembrie, o sală a cafenelei Moszkva găzduieşte, aşadar, proiecţiile unor filme-documentar realizate în cinci ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România, pe teme dintre cele mai diverse, de la comunism la munca în străinătate, de la cele mai fericite clipe ale unei vieţi până la reintegrarea socială a infractorilor recidivişti.

Ediţie pilot

Un proiect iniţiat de  Institutul de Film Documentar din Cehia pentru promovarea documentarelor, lansat în paralel în cinci ţări europene, a ajuns şi în Oradea. Derulat în parteneriat cu asociaţii similare din România, Ungaria, Croaţia şi Slovacia, KineDok îşi propune să organizeze anual proiecţii ale acestor filme în spaţii neconvenţionale. "Ideea este ca fiecare ţară să propună câteva filme, iar pachetul final să fie itinerat prin toate cele cinci ţări participante", explica într-un interviu regizorul Alexandru Solomon, directorul organizaţiei One World Romania, parteneră a ediţiei pilot a KineDok.

În România, de eveniment vor avea parte locuitorii mai multor oraşe, între care Bucureşti, Cluj, Arad, Târgu-Mureş, Piatra-Neamţ şi Oradea. "Proiectul acoperă un gol din oferta de filme de pe piaţa românească. În mod destul de stupid, aş zice eu, nu prea vedem în România filme din regiune. Or, până la urmă, noi avem mai multe în comun cu oamenii ăştia decât cu americanii sau cu francezii", spune regizorul.

Teme tabu

La ediţia inaugurală, oferta KineDok cuprinde 12 documentare realizate în cele cinci ţări, între care două în România. La Oradea, proiecţiile au început în urmă cu două săptămâni într-o încăpere a cafenelei Moszkva (strada Moscovei nr. 9), cu "Sugar Blues", realizat în Cehia pe tema efectelor excesului de zahăr din alimentaţie. Joia trecută, KineDok a continuat cu proiecţia documentarului "Turneul de la Besence", despre un sat unguresc depopulat, aproape toţi şomeri, al cărui primar reuşeşte să facă un teren de tenis. Proiecţiile gratuite continuă joia aceasta, de la ora 21, cu "Lumea lui Daniel" (Cehia), ce abordează o temă tabu, după cum arată producătorii: "Daniel este student şi scriitor. Daniel este, de asemenea, pedofil. Este îndrăgostit şi nu-şi ascunde orientarea nici măcar în faţa părinţilor băiatului pe care-l iubeşte. Nu a făcut rău niciunui copil, cum n-au făcut-o nici ceilalţi membri ai comunităţii pedofililor din Cehia, dar pornirile lor rămân o problemă gravă".

Experienţe româneşti

Proiecţiile vor continua pe 10 septembrie, tot de la ora 21, cu "1989" (coproducţie Ungaria-Danemarca), o dramă politică despre căderea Cortinei de Fier. Pe 17 septembrie, KineDok programează documentarul "Epuizaţi" (Croaţia), pe o temă ambiţioasă: cele mai importante momente ale vieţii. "Protagoniştii sunt persoane cu vârste de peste 55 de ani, care au trăit, deci, peste 30 de milioane de minute. Ele sunt provocate să vorbească despre cele mai importante minute din viaţa lor într-un număr de secunde egal cu vârsta lor: 55", arată sinopsisul documentarului. O săptămână mai târziu, pe 24 septembrie, la Moszkva urmează documentarul românesc "Aici... adică acolo", realizat în 2012 de Alexandru Solomon, despre o problemă răspândită la noi. "Ani şi Sanda sunt două fete din Maramureş care au crescut cu bunicii. Părinţii lor lucrează în Spania, ca mulţi alţi români. Când au plecat, viitorul părea promiţător. După mai bine de 10 ani, însă, lucrurile nu s-au desfăşurat cum plănuiseră", se arată în prezentarea filmului.

Crime, iubiri, politică

KineDok continuă pe 1 octombrie cu "Joanna" (Polonia), ce urmăreşte viaţa de zi cu zi a unei tinere mame care suferă de o boală incurabilă, iar pe 8 octombrie cu "Recidiva" (Slovacia), o poveste despre reintegrarea recidiviştilor în societate. O săptămână mai târziu, pe 17 octombrie, va fi proiectat "Sânge", un documentar despre ruşi care fac bani din donarea de sânge. Pe 22 octombrie urmează "Fericiţi până la adânci bătrâneţi" (Croaţia), despre o femeie care îşi contactează foştii iubiţi pentru a afla de ce toate relaţiile ei eşuează, iar o săptămână mai târziu "Normalizarea" (Cehia), un film despre asasinarea neelucidată a unei tinere, săvârşită cu 30 de ani în urmă.

KineDok se va încheia pe 5 noiembrie cu "Bucureşti, unde eşti?", un documentar de Vlad Petri, care urmăreşte oamenii ieşiţi din nou în stradă după 23 de ani de la Revoluţie, de data aceasta pentru a cere demisia preşedintelui Traian Băsescu. Un film despre oameni "devastaţi şi impulsivi", spun producătorii...