Asociaţia Compas pentru dezvoltarea societăţii civile bihorene, împreună cu Administraţia Parcului Natural Apuseni, lansează o colecţie online de "poveşti spuse la foc", la care invită iubitori Padişului să contribuie cu poveşti, fotografii şi video-uri din Padiş.

Scopul platformei este să adune laolaltă, în mediul virtual, comunitatea de iubitori ai Padişului, de la turişti montani şi speologi la membrii ai comunităţilor locale. Acelaşi ONG organizează an de an PadişFest, o sărbătoare dedicată acestei zone şi a cărei menire este să identifice cele mai bune direcţii de dezvoltare.

"Ideea platformei ,,Poveşti spuse la foc" este că putem să înţelegem mai bine legătura pe care ceilalţi o au cu locul citindu-le poveştile. Un turist cunoaşte Padişul pe dinafară, şi ne poate spune aventuri de pe trasee. Un speolog cunoaşte Padişul pe dinăuntru, şi are acces la o lume subterană importantă pentru protejarea zonei, dar pe care noi ceilalţi nu o cunoaştem. Un biolog ştie mai multe despre speciile din zonă şi de ce sunt ele protejate. Un ONGist ne poate povesti despre eforturile de a menţine Padişul curat şi neafectat de impactul în mediu. Şi bineînţeles, un membru al comunităţii locale ne poate spune despre cum este să trăieşti într-o zonă de asemenea frumuseţe", se arată într-un comunicat al Asociaţiei Compas.

O parte din fotografiile adunate pe platformă vor fi tipărite şi donate şcolilor din comunităţile locale din jurul Parcului Natural Apuseni, astfel încât copiii să conştientizeze printre ce bogăţii naturale trăiesc.

Cei care vor să trimită fotografii, poveşti sau video-uri le pot trimite pe email la contact@compas-romania.org sau prin pagina de Facebook PadisFest. "Doar contribuţiile primite până pe 5 septembrie vor putea fi tipărite, iar restul vor face parte din colecţia online", transmit iniţiatorii.

Colecţia va fi disponibilă pe site-ul padisfest.ro, partea de IT fiind asigurată de un tânăr licean voluntar, Răzvan David, în cadrul proiectului ,,Zilele Parcului Natural Apuseni’’, coordonat de Asociaţia Compas în parteneriat cu RNP-Romsilva Administraţia Parcului Natural Apuseni R.A., şi finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România.