Oenologul Dorin Popa, preşedintele Asociaţiei pentru Cercetarea şi Promovarea Produselor Agroalimentare Crişana, a deschis, duminică după amiază, în Cetate, primul salon al vinului bihorean, în cadrul căruia s-au adunat circa 20 de producători din judeţ, care şi-au prezentat vinurile, unele dintre ele premiate în diverse competiţii.

"Bine aţi venit la primul salon al vinului din Bihor, sperăm să fie de bun augur. Vinul este legătura materială între om şi Divinitate, spune o poveste, şi sper să fie, cu această ocazie, o renaştere a vinului bihorean. Şi orădenii trebuie să ştie că există vin în Bihor, şi încă vin de calitate", a spus dr. ing. Dorin Popa.

Practic, în acest fel, organizatorul a dorit să-i promoveze pe producătorii tradiţionali şi mai noi din Bihor printre consumatorii de vin, prezentându-le produsele în corpul L al Cetăţii Oradea, care, cel puţin timp de o săptămână cât va fi deschis salonul, poartă denumirea de Casa Vinului.

"Sperăm ca acest loc să rămână şi pe viitor Casa Vinului şi vom încerca să-l amenajăm, să facem întâlniri şi degustări aici. Sper ca şi administraţia locală să vină alături de noi în acest demers", a mai precizat Dorin Popa.

Orădenii care au răspuns invitaţiei de a merge la prima întâlnire şi prezentare a producătorilor bihoreni de vin au putut afla poveştile podgoriilor tradiţionale din zone precum Diosig, Sâniob, Săcuieni, Sîntimreu şi Biharia, precum şi degusta diverse soiuri de vin. Producătorii din Bihor cultivă soiuri albe şi roşii, cum ar fi Fetească Regală, Fetească Albă, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Traminer, precum şi Bakator, soi specific judeţului nostru.

Majoritatea producătorilor prezenţi la primul salon dedicat lor sunt şi membrii în Ordinul Cavalerilor Vinului European. Orădenii sunt aşteptaţi să descopere vinurile bihorene, în Corpul L al Cetăţii, până pe 24 decembrie.