Aproape trei decenii au trecut de când românii cred că au scăpat de comunism, dar de comunişti tot n-au scăpat. Mulţi dintre tovarăşii care au pus umărul la consolidarea odiosului regim fie au rămas neştiuţi, fie au fost daţi uitării, putând astfel să umple liniştiţi spaţiul public şi după Decembrie 1989.
BIHOREANUL vă prezintă în exclusivitate o filă din arhiva Judeţenei PCR Bihor: tabelul nominal al grupului de propagandişti ai Comitetului Judeţean de partid din 1989, adică cei pe care regimul s-a bazat că vor transmite "maselor" mesajele Partidului.
Mulţi au ocupat şi încă ocupă poziţii cheie şi funcţii de conducere, dar toţi se jură că nu au fost "profesionişti ai minciunii", ci doar promotori fără voie ai acesteia, prin prisma meseriilor şi funcţiilor pe care le exercitau.
Luminaţii
Lista propagandiştilor a fost descoperită de BIHOREANUL cu ocazia unei cercetări în arhivele Comitetului Judeţean Bihor al PCR. Intitulat "Tabel nominal cuprinzând grupul de propagandişti ai Comitetului Judeţean de partid pe anul 1989", documentul datat cu 5 ianuarie 1989 cuprinde 140 de nume.
Chiar dacă pretenţia Partidului era ca fiecare cetăţean să fie un propagandist, comitetele judeţene aveau oameni pe care ştiau că se pot baza că vor răspândi mesajul regimului, îndoctrinarea şi cenzura, că - simplu spus - vor face reclamă comunismului.
Lista e deschisă, fireşte, de activiştii de partid cu cele mai înalte funcţii: Andrei Sorcoiu, prim-secretar al Comitetului Judeţean de partid, şi secretarii Ioan Vulturar, Ana Săndulescu, Dumitru Berinde, Mihail Hinşelan, Paraschiva Csucsuy. Apoi urmează o serie de şefi de structuri sau instituţii, cum ar fi Nistor Ciordaş (prim-vicepreşedinte al Consiliului Popular Judeţean), Traian Bondar (şeful secţiei de propagandă a CJ de partid), Gheorghe Groza (prim-secretar al Comitetului Municipal PCR Oradea), Viorica Piscoi (inspector şcolar general), Tiberiu Duma (şeful Procuraturii Bihor), Ioan Popescu (şeful Inspectoratului Judeţean de Interne, ce reunea Miliţia şi Securitatea), Liviu Moldovan (directorul Şcolii interjudeţene de partid).
La vremuri noi, tot ei
Tabelul include şi persoane care s-au "convertit" instantaneu după 1989 la "democraţie", ocupând în continuare funcţii de conducere ori promovând din eşaloanele II şi III chiar în primul rând al noii nomenclaturi. Exemplul cel mai elocvent este fostul rector Teodor Maghiar (foto), în 1989 decan al Institutului de Subingineri, după 1990 "ctitor" al Universităţii actuale, ales local şi lider PSD, parlamentar şi membru al diverselor comitete şi comisii, inclusiv al Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe, rămas în mentalul multor bihoreni ca un "om de bine".
La fel ca Maghiar, pe listă mai sunt o grămadă de universitari. Floare Chipea, în 1989 director adjunct al Şcolii de Partid, a devenit profesor de ştiinţe socio-umane şi în perioada 2002-2016 a fost chiar decăniţa facultăţii de profil, demisionând acum două săptămâni doar fiindcă e protagonistă într-o anchetă a DNA, pentru trucarea unui concurs. Cum încă de atunci a refuzat categoric să ofere vreo declaraţie BIHOREANULUI, "tovarăşa" nu a explicat nici acum ce propagandă a făcut şi nici care funcţie de conducere i-a plăcut mai tare: cea de la "fabrica de comunişti" ori cea de la facultate...
Amatori
Alte VIP-uri universitare cu trecut de propagandişti comunişti sunt fostul prorector Nicolae Josan (în 1989 director adjunct la Liceul Înfrăţirea), Barbu Ştefănescu (muzeograf), fostul decan de la Ştiinţe Economice, Gheorghe Olah (lector la Institutul de Subingineri), fosta decăniţă de la Ştiinţe Politice, Lia Pop (directoare la Liceul Sanitar).
Aceasta din urmă, lider la Organizaţia de Femei a PSD Bihor, susţine că nu a făcut deloc propagandă comunisă. "Te puneau automat pe listă dacă aveai o funcţie. Am ţinut lecţii pe teme de politică şi relaţii internaţionale la Cabinetul de Partid (n.r. - unde erau "perfecţionaţi" cei mai importanţi nomenclaturişti din judeţ). Vorbeam liber, nu era foarte important", îşi bagatelizează Lia Pop (foto) trecutul. "Aşa ne puteau folosi pe noi, directorii de şcoli, dar nu eram plătiţi (n.r. - în plus). Alţii, cei de la direcţia specializată, primeau bani frumoşi pentru propagandă".
Totuşi, faptul că nu toţi directorii de şcoli din Oradea au fost incluşi în tabelul propagandiştilor e un indiciu că partidul făcea o selecţie. După ce criterii, greu de spus, dar cel mai probabil îi alegea pe cei mai zeloşi...
"Să nu se facă de râs"
Un alt universitar de pe listă, istoricul Mihai Drecin (foto), are o altă teorie: erau recrutaţi doar profesorii buni. "Inspectoratul Şcolar ne numea din oficiu, că doreai, că nu. Bănuiesc că îi punea pe cei pe care îi ştiau că fac cercetare ştiinţifică".
Profesorul afirmă că a fost obligat să ţină lecţii membrilor de partid, dar de istorie, nu de propagandă: "M-au trimis o dată la Uzina Înfrăţirea, să le vorbesc inginerilor pe teme de istorie. Nici nu mi-au cerut să fac propagandă, ci doar să predau teme de istorie, precum mişcarea naţională în timpul Marii Uniri. Practic, trebuia să îi învăţ istorie, să nu se facă de râs când mergeau pe la întâlnirile de partid", explică Drecin. Omiţând faptul că însăşi istoria fusese în bună măsură rescrisă de comunişti, istoricul se laudă, în schimb, că reuşea să le strecoare auditorilor şi informaţii pe care regimul le ţinea ascunse, subliniind, evident, şi el că n-a primit niciun ban pentru această activitate.
"Fără relevanţă"
Un alt propagandist comunist a fost Sorin Ungur, director la CET, păstrat în funcţie până la pensionare, în 2001. Şi acesta neagă că a preaslăvit regimul. "Funcţia m-a băgat automat în Comitetul de partid şi nu mi-e ruşine de asta, dar propagandă nu am făcut. Sarcina mea era ca CET-ul să fie fruntaş pe ţară", spune fostul director.
O scuză similară are şi Aurel Chiriac (foto), directorul Muzeului Ţării Crişurilor, care zice că a făcut parte din grupul de propagandişti doar pentru că urma să devină lector de istorie la Şcoala de Partid. "Eram muzeograf şi trebuia să predau Istoria României la Şcoala de Partid, dar n-am mai apucat. Nu am făcut propagandă, poate oricine să verifice", susţine Chiriac, "tovarăş" pe listă cu alţi muzeografi precum Sever Dumitraşcu, Viorel Faur, Mircea Paina, Ioan Crişan şi Lucia Cornea.
Candidat... cu noroc
O astfel de listă nu-i putea omite pe oamenii legii. Pe lângă şeful Securităţii Bihor, Dumitru Ogăşan, comandantul Miliţiei judeţene, Gheorghe Telente, şi preşedintele Tribunalului, Pavel Burtă, lista cuprinde şi persoane care au făcut carieră şi după 1990. De pildă, procurorul Radu Bodea, care în 1989 era adjunct la Procuratura Oradea, sau fostul procuror Ştefan Herchi (foto), acum avocat, lector universitar şi candidat ALDE la Primăria Oradea.
"Eram propagandist, dar neretribuit", susţine Herchi, afirmând că i s-a impus să ţină lecţii pentru activiştii de partid. "Nu vreau să mă laud, dar le povesteam politică externă adevărată. Le spuneam pe faţă de ruşi, de chinezi şi din fericire nu s-a legat nimeni de mine", pretinde avocatul. Cum de-a avut acest noroc, nu-şi explică nici el. Normal, ca toţi ceilalţi colegi, nu-şi reproşează nimic. Că deh, toţi au fost sub vremuri...
ŞI ALŢII
Artişti ai propagandei
Lista fruntaşilor pe care se baza regimul comunist în Bihor cuprinde, de asemenea, numeroşi oameni de cultură, precum Alexandru Andriţoiu (redactor şef al revistei Familia în 1989), Dumitru Chirilă (adjunctul său), ziarişti precum Florin Ardelean (instructor la Comitetul Judeţean de Cultură), Francisc Illes (redactorul şef al cotidianului Faklya), Aurel Pop (redactorul şef al ziarului Crişana), Gabriel Georgescu (redactor la Crişana), Ioan Laza (corespondent al cotidianului central Scânteia, "rebranduit" după 1990 sub numele Adevărul), inspectorii şcolari Florica Ştefănescu, Vasile Şuta şi Ioan Derşidan, dar şi simpli profesori, ca Violeta Nagy (Liceul Economic), Maria Grăjdeanu (Liceul Gojdu), Mihai Vânturache (Liceul de Filologie-Istorie), Florian Perneş (Liceul Sinteza).