În data de 6 iunie 2023 a fost publicată o decizie a Curții Constituționale prin care s-au soluționat mai multe obiecții de neconstituționalitate cu privire la un proiect de lege mult așteptat, ce are ca obiect punerea în acord a legislației penale cu deciziile obligatorii ale CCR pronunțate în ultimii ani.
Decizia a vizat „rezolvarea” mai multor probleme, însă ne vom opri aici doar la problematica celebrului prag la infracțiunea de abuz în serviciu.
Motivarea Curții, dincolo de faptul că prezintă serioase probleme de legalitate și logică elementară, ne amintește încă o dată că trăim în România, țară în care orice se poate schimba de azi pe mâine și ceea ce a fost valabil ieri, astăzi este cel puțin sub semnul întrebării.
În concret, infracțiunea de abuz în serviciu ridica în practică numeroase probleme, mai ales prin prisma „folosirii” acesteia de către procurori în trecut în situația în care nu se puteau proba infracțiuni de corupție, abuzul în serviciu fiind un „colac de salvare” pentru parchete.
Situația s-a schimbat, însă, începând cu anul 2016, deoarece, printr-o serie de decizii, Curtea Constituțională a stabilit că nu încălcarea oricărei norme este abuz în serviciu, ci doar nerespectarea legii, și că ar fi bine să se reglementeze un „prag”, fie financiar, fie de altă natură, pentru a se putea reține această infracțiune.
În acea fază, Înalta Curte și instanțele s-au lăsat foarte greu convinse de noua orientare, fiind nevoie de mai multe decizii succesive ale Curții Constituționale pe această temă. Însă, pentru că trăim în țara lui „se poate orice”, situația se schimbă dramatic în anul 2023...
După nenumărate amânări, în final Ministerul Justiției promovează proiectul de lege privind transpunerea deciziilor CCR (proiect care era gata încă din iunie 2021), iar Parlamentul îl adoptă. În cazul infracțiunii de abuz în serviciu, aleșii neamului stabilesc că nu e nevoie de niciun prag.
Cine atacă noua lege? Evident, Înalta Curte. Adică instanța care se opusese cel mai mult în trecut la implementarea deciziilor CCR. Ce face CCR? Evident, respinge sesizarea Înaltei Curți, stabilind, halucinant și contra propriilor decizii, că nu e nevoie de un prag în lege, pentru că pragul poate fi stabilit, în concret, de judecătorul cauzei!
Adică, e ca și cum ai zice că fiecare judecător va stabili în concret ce fapte sunt furturi și ce fapte nu, în funcție de obiectul „ciordelii” și fața făptașului... Atenție, este vorba de stabilirea efectivă a faptei, nu de modul de individualizare a sancțiunii!
Nu avem altceva de făcut decât să vedem ce ne rezervă viitorul. Cum ziceam, la noi orice e posibil...