1918: la Chișinău, la Cernăuți și la Alba-Iulia, românii aflați sub stăpânirea a două imperii străine hotărau „unirea pe veci” a lor și a teritoriilor locuite de ei cu Regatul României.
Rând pe rând, Basarabia, Bucovina, Transilvania și părți importante ale Banatului, Crișanei și Maramureșului s-au alipit Vechiului Regat. Sud-vestul Banatului îi va reveni Regatului sârbilor, croaților și slovenilor, apusul Crișanei va rămâne în Ungaria, iar nordul Maramureșului istoric va intra în componența Cehoslovaciei.
Sfârșitul Marelui Război care a zguduit lumea va aduce cu sine odrăslirea unor monștri. Peste ruinele fumegânde ale Imperiului țarilor se va năpusti spectrul infernal al bolșevismului, ce va scufunda Rusia și pământurile lăsate sub puterea ei în întuneric, pentru șaptezeci de ani.
Din cenușa Monarhiei dualiste, la Budapesta, se va ivi fantoșa otrăvită a surorii Republicii sovietelor, Republica maghiară a sfaturilor, sub biciul barbarului Bela Kun. Umbra sinistră a acesteia se va lăsa și peste Oradia Mare, cu tot Bihorul și Crișana.
Din fericire, din darul lui Dumnezeu, pământul strămoșesc în care odihnesc osemintele înaintașilor noștri, „a văzut lumină mare”, de Paști, acum o sută de ani.
Atunci, brava Armie română, sub bastonul Generalului Traian Moșoiu, la ordinul Regelui Ferdinand Întregitorul, a intrat în Oradia Mare, eliberând metropola de pe malurile Crișului Repede, cum și întreg Bihorul și toată Crișana, dimpreună cu toți locuitorii lor, de sub teroarea bolșevică. Oștirea a fost întâmpinată de Roman Ciorogariu la Biserica cu Lună, Catedrala ortodoxă a Oradiei. Atunci s-a reaprins candela.
† Sofronie
Episcopul Ortodox Român al Oradiei