Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a cerut celor 101 primării și Consiliului Județean să adopte bugetele locale pe anul în curs cu respectarea prevederilor legale, insistând asupra obligației ca proiectele să fie publicate în prealabil pe site-urile instituțiilor și a celei de constituire a unui fond de rezervă.

Bugetele locale trebuie adoptate până la 13 mai, în caz contrar primăriile putând cheltui doar în limita sumelor pe care le-au avut la dispoziție cu un an în urmă.

Cu calendar

„Având în vedere aprobarea și publicarea Legii bugetului de stat pe anul 2026, Instituția Prefectului Județul Bihor solicită, printr-o circulară emisă în atenția unităților administrativ teritoriale din județul Bihor, să adopte bugetele locale pentru 2026”, a anunțat, miercuri, Prefectura Bihor, printr-un comunicat de presă.

Circulara prefectului Marcel Dragoș (foto) atenționează că, potrivit Legii finanțelor publice locale nr. 273/2006, „Proiectele de buget se aprobă în termen de maximum 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I”, termen care începe să curgă de la data de 30 martie 2026.

Asta înseamnă că bugetele locale pe acest an vor trebui propuse de primari și adoptate de Consiliile Locale până cel târziu la data de 13 mai.

Transparență și prudență

Totodată, potrivit comunicatului Prefecturii, circulara prefectului Marcel Dragoș subliniază necesitatea parcurgerii procedurii de transparență reglementată tot de Legea finanțelor publice locale, ceea ce înseamnă că ordonatorii principali de credite, cum sunt și primăriile, trebuie să definitiveze proiectele bugetelor locale și să le publice pe site-uri în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat, adică până în data de 13 aprilie.

„Locuitorii unității administrativ-teritoriale pot depune contestații privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afișării acestuia”, amintește Prefectura.

De asemenea, prefectul le-a amintit primarilor că au obligația să constituie în cadrul bugetelor locale fonduri de rezervă bugetară la dispoziția consiliilor locale, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor, aceste fonduri fiind destinate finanţării unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul anului, pe baza unor hotărâri ale consiliilor, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale sau altor situații de urgență.

În fine, Prefectura atenționează că, potrivit Codului Administrativ, dacă bugetele locale nu pot fi adoptate după două şedinţe consecutive ale consiliilor locale, convocate la un interval de cel mult 7 zile, activitatea primăriilor se va desfăşura pe baza bugetului anului precedent, până la adoptarea noului buget, dar nu mai târziu de 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!