Prefectura Bihor a anunţat vineri că a început pregătirile pentru recensământul populaţiei şi locuinţelor programat anul viitor, stabilindu-se deja componenţa comisiilor locale în fiecare oraş şi comună. Pentru prima oară, românii se vor putea „auto-recenza” prin completarea online a unor formulare, urmând să fie intervievaţi în teren, după modelul clasic al interviului faţă în faţă, doar cetăţenii care nu vor apela la noile posibilităţi oferite de digitalizare.
Cine şi ce se va "socoti"
La recensământul care va fi desfăşurat anul viitor, la 10 ani după cel anterior din 2011, vor fi culese şi centralizate informaţii privind numărul și distribuția teritorială a populației rezidente în România, structura demografică și socio-economică, gospodării, locuinţe şi condițiile de locuit ale populației.
Conform OUG nr. 19/2020 privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021, vor face obiectul recenzării persoanele cu cetățenie română, străină sau fără cetățenie, care au reședința obișnuită în România; persoanele cu cetățenie română şi cu domiciliul în România, dar cu reședința în altă țară pentru o perioadă sub 12 luni; cetăţenii români membri ai personalului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare din străinătate, militarii mobilizaţi peste hotare, personalul bazelor științifice naționale stabilite în afara teritoriului țării, marinari etc.
De asemenea, la recensământul din 2012 vor fi culese date despre gospodării, locuinţe și familii, despre clădirile cu altă destinație decât cea de locuit dacă există cel puțin o locuință în acestea şi despre spațiile colective de locuit.
Pe etape
Recensământul, informează Prefectura, se va desfăşura pe etape şi, în premieră, va avea şi o componentă digitală. În cursul acestui an și în perioada ianuarie - august a anului viitor se realizează construirea bazei de date, cu informaţii existente despre clădiri și locuințe, iar în perioada iulie - noiembrie 2021 se va desfăşoară recenzarea populaţiei și locuințelor. Identificarea persoanelor se va realiza pe baza codului numeric personal al fiecăreia.
În perioada august - septembrie 2021 se va face colectarea online a înregistrărilor individuale și a celor referitoare la gospodării, locuințe și clădiri, respectiv auto-recenzarea online. Pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole, fiecare persoană cu reşedinţa obişnuită în România va putea să se autorecenzeze accesând pe internet propriul formular individual denumit "P" şi deja completat parțial cu anumite date obţinute prin colectarea indirectă.
Apoi, în intervalul octombrie - noiembrie 2021 se va realiza în teren colectarea prin interviuri față în față, asistată de calculator, a înregistrărilor individuale pentru acele persoane, clădiri și locuințe pentru care nu s-a realizat autorecenzarea online.
În perioada decembrie 2021 - ianuarie 2022 instituţiile implicate în efectuarea recensământului vor asigura aşa-numita completitudine a înregistrărilor individuale, iar în lunile februarie 2022 - martie 2024 va avea loc verificarea, validarea, procesarea şi publicarea datelor colectate.
“Digitalizarea procesului de recensământ este un demers firesc și necesar. Privim acest proces ca pe un parteneriat bazat pe responsabilitate, în care calitatea, acuratețea și corectitudinea datelor furnizate de cetățeni vor contribui la dezvoltarea de politici guvernamentale în domeniul economic și social, inclusiv pentru dezvoltarea umană, pentru cercetare și pentru mediul de afaceri, pentru următorii 10 ani, indiferent de perioadele electorale”, a transmis prefectul judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea.