În apropierea Paştelui Morţilor, Administraţia Domeniului Public Oradea se pregăteşte pentru orădenii care vor merge la Cimitirul Municipal Rulikowski să cureţe şi să aranjeze mormintele celor apropiaţi.

Potrivit ADP Oradea, pe baza unor acte de identitate, pune la dispoziţia aparţinătorilor unelte - sape, greble, lopeţi, mături - pentru curăţarea şi întreţinerea mormintelor.

Totodată, reprezentanţii ADP Oradea informează că, pe 8 mai, nu se va putea intra cu maşinile în Cimitirul Municipal, excepţie făcând autovehiculele care transportă persoane cu handicap, acest lucru fiind atestat prin legitimaţia specifică. Pe 8 mai, cimitirul va fi deschis între orele 8 şi 21.