În conferinţa de presă de joi, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, a anunţat că, pentru a gestiona mai bine programul guvernamental prin care elevii din clasele primare primesc ca gustare la şcoală lapte, corn şi mere, a împărţit judeţul în mai multe sectoare.
"După cum bine ştiţi, Guvernul a hotărât ca aceste licitaţii să fie organizate de consiliile judeţene. Nu este, cred, cea mai bună decizie, dar o respectăm", a declarat Ţîrle, argumentând că, prin faptul că anul acesta şcolar primăriile au fost cele care au organizat licitaţiile, au avut de câştigat atât elevii, care au primit astfel gustări mai proaspete, cât şi brutăriile mai mici de prin localităţi.
"S-a demonstrat că primăriile gestionează mult mai bine acest program", a zis preşedintele CJ.
El a adăugat că în judeţ există brutării în localităţi precum Dobreşti sau Cărpinet care au putut să le asigure elevilor din aceste zone gustarea proaspătă. "Vom împărţi judeţul în mai multe zone, sau loturi, pentru a oferi producătorilor bihoreni şansa să participe la licitaţii. Încurajăm brutăriile din Bihor să se utileze şi să se asigure cu provizii cu făină şi să aibă îndrăzneala să îşi depună actele, să participe la licitaţii", a spus Ţîrle.
"Sunt nişte bani pe care îi vor primi periodic, garantat, şi este şi în interesul lor şi şi al copiilor. Cornurile vor ajunge la ei nu îngheţate şi uscate, ci calde".
Şeful CJ a mai spus că acelaşi mesaj este adresat producătorilor de lapte sau celor care au livezi de meri. "Îmi doresc foarte mult să se implice cât mai multe firme din Bihor", a spus Ţîrle, adăugând, ulterior pentru BIHOREANUL, că, pentru a asigura succesul acestui demers, s-a hotărât ca "numărul acestor sectoare, sau loturi, să fie 40".