Actul I
Teatrul Regina Maria a fost inaugurat oficial, duminică seara, prin premiera spectacolului "Scripcarul pe acoperiş", un musical după povestirea lui Sholom Aleichem, despre un tată, care se străduieşte să păstreze vie tradiţia evreiască şi obiceiurile familiei, într-o perioadă zbuciumată, în Rusia.
În faţa unei săli pline de orădeni aranjaţi la patru ace, foşti actori ai teatrului, oficialităţi precum preşedintele CJ Radu Ţîrle şi primarul Ilie Bolojan, seara a început cu aplauze. Însă nu ale publicului. "După ani de chin ne-am întors în teatru şi pentru asta trebuie să mulţumim, în primul rând, publicului orădean", a rostit directorul Teatrului Regina Maria, Daiel Vulcu, iar după câteva secunde orădenii şi-au dat seama că din spatele unui tul lăsat peste scenă, toţii actorii orădeni îşi aplaudă spectatorii.
Sărbătorit pe scenă
Tot înaintea spectacolului, Daniel Vulcu l-a chemat pe scenă şi l-a premiat pe Iosif Balogh, un angajat de 42 de ani la Teatru care şi-a adus contribuţia la renovarea clădirii. Însă sărbătoritul serii a fost actorul Ion Abrudan, care a primit o diplomă de excelenţă din partea şefului CJ Radu Ţîrle la împlinirea a 50 de ani pe scena teatrului orădean.
Spectactorii au urmărit un montaj cu momente din cariera actorului, care a culminat cu un interviu surpriză cu Marin Moraru, realizat chiar de prezentatoarea ştirilor sportive ale Antenei 1, Crina Abrudan, fiica sărbătoritului. "Ion Abrudan a fost colegul meu de facultate şi patru ani de zile am fost ca fraţii. Domnul Abrudan să fii fericit şi sănătos şi să te bucuri de fata asta", i-a transmis Marin Moraru.
Vizibil surprins de momentul care i-a fost pregătit, Ion Abrudan a mulţumit familiei sale, care se afla în sală (Crina Abrudan sosind alături de iubitul ei, fostul fotbalist Gabi Popescu), şi a adăugat: "A fost mai uşor să joc 50 de ani pe scenă decât momentul acesta".
De la zâmbete la lacrimi
Spectacolul, care s-a întins pe trei acte, a câte o oră fiecare, a fost unul complex, la care şi-au adus aportul aproximativ 60 de actori. Povestea este centrată pe familia evreului Tevye, în perioada de dinaintea pogromurilor (izgonirea şi uciderea evreilor) comandate de autorităţile ţariste în Rusia la început de secol XX.
Reprezentaţia este plină cu momente muzicale şi de dans, executate fără cusur de actori şi acompaniate live de formaţia evreiască Klesmer. Tevye, jucat excepţional de Richard Balint, încearcă să-şi înveţe cele cinci fiice tradiţia şi înţelepciunea evreiască, încercând în acelaşi timp să răzbească în sărăcie.
Însă primele trei fete ale lui, Tzeitel (Mihaela Gherdan), Hodel (Adela Lazăr) şi Hava (Alina Leonte) refuză să se căsătorească prin intermediul unei peţitoare (Elvira Rîmbu), ci se îndrăgostesc de persoanele nepotrivite. Dacă bătrânul Tevye, mereu obosit şi cicălit de nevasta sa, Golde - Ioana Dragoş-Gajdo, care face şi ea un rol remarcabil - le dă permisiunea primelor două fiice, Tzeitel şi Hodel, să se mărite cu bărbaţi săraci, un croitor, respectiv un intelectual venit de la Kiev, el nu poate să accepte căsătoria "în afara credinţei", făcută pe ascuns de Hava cu un rus, şi spune că fata "e moartă pentru mine".
Fără casă
Momentele de umor presărate prin spectacol, în special în monologurile lui Tevye sau în "discuţiile" acestuia cu Dumnezeu, nu anunţă în niciun fel sfârşitul actului al doilea, când spectatorii sunt martorii unui atac al ruşilor conduşi de un poliţist (Daniel Vulcu), chiar în timpul nunţii lui Tzeitel.
Scena dramatică i-a şocat pe privitori şi le-a întipărit în minte situaţia în care evreii trăiau în acea vreme. Povestea se încheie când evreii află chiar de la poliţist că sunt prigoniţi şi vor trebui să-şi părăsească satul, iar ultima scenă îl prezintă pe bătrânul Teyve, după ce fetele lui cele mari s-au dus fiecare în altă parte, îşi părăseşte casa, luând cu el şi scripcarul (lăutarul) care cânta pe acoperiş, în timp ce ruşii se instalează în micuţa lui locuinţă.
Minute în şir după terminarea spectacolului, protagonişii au fost aplaudaţi în picioare de spectatori, care au răsplătit astfel atât vizionarea unei reprezentaţii impresionante, cât şi revenirea în clădirea renovată a Teatrului.