În încercarea de a diminua numărul mare de vizitatori anual, de joi, 25 aprilie, turiştii care ajung în Veneţia vor trebui să plătească o taxă de intrare în oraş, scrie AFP.   

Măsura se aplică numai vizitatorilor de o zi, nu și celor care rămân în zonă mai mult timp. Vizitatorii trebuie să plătească cinci euro pentru a intra în centrul oraşului între orele 8:30 şi 16:00 în timpul sezonului turistic de vârf, din 25 aprilie până pe 5 mai.

Taxa se va aplica şi pentru restul weekendurilor din mai şi iunie, precum şi în primele două weekenduri ale lunii iulie. Cu această măsură autorităţile speră să oprească valul de turism de masă.

Biletul de intrare în Veneţia, sub forma unui cod QR achiziţionat online, trebuie prezentat la principalele puncte de intrare în oraş. 

Cei care nu au achiziţionat un bilet online vor fi invitaţi să cumpere unul la sosirea în oraş, de la ghişeele instalate în zonă.

Amenda pentru persoanele care nu se conformează este cuprinsă între 50 şi 300 de euro. 

Premieră Mondială

Astfel, oraşul Dogilor va deveni primul oraş turistic din lume care va impune o taxă de intrare, în contextul în care mişcările anti-turistice se înmulţesc, în special în Spania, ceea ce determină autorităţile să ia măsuri pentru a răspunde nevoilor localnicilor.

"Veneţia este primul oraş din lume care a introdus un astfel de sistem, care ar putea servi drept model pentru alte oraşe fragile şi delicate care trebuie protejate", a declarat primarul Luigi Brugnaro, citat de AFP.

De asemenea, într-o conferinţă de presă ce a avut loc la Roma la începutul lunii aprilie, primarul Veneţiei Luigi Brugnaro a declarat că "acesta este un experiment, primul de acest fel din lume", scrie Le Figaro

Autorităţile au dezbătut ani de zile, însă fără a lua măsuri concrete, cum să reglementeze cel mai bine milioanele de vizitatori ai celebrului oraş, care vin nerăbdători să vadă obiective turistice, precum Piaţa San Marco sau Podul Rialto. 

Planul de a elibera bilete de o zi a fost amânat în mod repetat din cauza temerilor că va afecta serios veniturile turistice. Totuşi, după ce UNESCO a avertizat că ar putea declara oraşul ca un sit de patrimoniu mondial expus la risc, autorităţile oraşului au decis să implementeze experimentul.

Măsură de faţadă

Pe de altă parte, există voci care au obiecţii cu privire la această măsură. Isabelle Kahna, fondatoarea agenţiei Les Ailes de Venise, care promovează călătoriile mai durabile a declarat că "nu va exista cu siguranţă niciun impact imediat asupra numărului de turişti zilnici" şi a adăugat că este o "măsură de faţadă", amintind că "de ani de zile statul italian este acuzat că permite modificări ireversibile ale oraşului".

Cu toate acestea, ea recunoaşte că măsura "contribuie la schimbarea modului în care oamenii se gândesc la o excursie la Veneţia", arată Le Figaro. 

În medie, Veneţia primeşte anual 30 de milioane de vizitatori, iar în perioada de vârf 100.000 de turişti dorm aici, pe lângă zecile de mii de vizitatori zilnici.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!