Micuţii amatori de teatru din Oradea sunt invitaţi, duminică, la premiera spectacolului "Gulliver", unul inedit pentru România. Pentru prima oară, spectatorii vor urmări, cu ajutorul unor ochelari activi, un spectacol care îmbină păpuşile cu imaginile 3D stereoscopice.

Piesa este o adaptare după Jonathan Swift în regia lui Radu Dinulescu. Regizorul se află la a treia colaborare cu Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria, după spectacolele "20.000 leghe sub mări" (2011) şi "Aladin" (2014).

Spectacolul "Gulliver" porneşte de la esenţa romanului lui Swift, însă tema este abordată într-o manieră contemporană, atât din punctul de vedere al construcţiei subiectului, cât şi din cel al montării scenice, deoarece propune o îmbinare a universului animaţiei păpuşilor cu imaginile 3D stereoscopice. Acestea au fost create de Armand Richelet-Kleinberg (grafician, muzician şi producător de film belgian).

"Gulliver" este un spectacol non-verbal care va compensa însă prin imaginile spectaculoase care vor fi proiectate cu ajutorul tehnologiei 3D în sala Arcadia, spectatorii având senzaţia că unele obiecte din decor plutesc asupra lor.

"Este o producţie cu păpuşi realizate aici în atelierul nostru şi are imagini 3D. Tehnica 3D a evoluat foarte mult şi imaginile vor fi mai elaborate faţă de spectacolele precedente", a spus, luni, într-o conferinţă de presă Florian Silaghi, directorul artistic al trupei Arcadia.

Echipa regizorului Radu Dinulescu este singura din ţară care realizează acum spectacole care să îmbine păpuşile care apar pe scenă cu imaginile 3D stereoscopice.

Gulliver, un copil din zilele noastre, de vreo 8 - 9 ani, este atât de pasionat de jocurile video, încât ajunge să fie absorbit literalmente în lumea virtuală. Astfel, ajunge într-o altă dimensiune, unde personajele din jurului său sunt liliputane, iar el devine un uriaş virtual. Chiar dacă iniţial interacţiunea cu micuţii locuitori din Lilliput nu este una plină de amabilitate, cu timpul devin buni prieteni, iar Gulliver se transformă chiar într-un salvator.

Spectacolul durează 45 de minute şi se adresează unui public de peste 5 ani. Din echipa care a dat viaţă proiectului, pe lângă regizorul Radu Dinulescu şi graficianul Armand Richelet-Kleinberg – care a conceput scenografia şi imaginile 3D, fac parte actorii Zentania Lupşe, Consuela Egyed, Alex Pop, Florian Silaghi şi scenografa Csüri Emese.

Următoarea reprezentaţie a spectacolului va avea loc pe 4 martie, de la ora 11, la Arcadia. Biletele s-au pus în vânzare la agenţia Teatrului Regina Maria şi pe biletmaster.ro.