Ministerul Educației a anunțat că, începând cu sesiunea de Bacalaureat care începe miercuri, a doua din acest an, lucrările tuturor candidaților vor fi evaluate digital. În sesiunea din iunie-iulie a Bacalaureatului, acest sistem a fost testat în județele Călărași și Dâmbovița.

Evaluarea digitalizată presupune că, la finalul probelor scrise, fiecare lucrare va fi scanată, în sala de examen și în prezența candidatului, iar apoi repartizată aleatoriu către doi profesori evaluatori din alt județ.

Odată cu scanarea, lucrările sunt încărcate automat pe o platformă a Ministerului Educației. Secretizarea lucrării se face automat, în momentul încărcării, nemaifiind necesar a fi făcută de către candidați sau profesorii asistenți, a transmis Ministerul condus de Ligia Deca, luni, printr-un comunicat de presă.

Toate centrele de examen au fost dotate cu scanerele necesare, mai asigură instituția.

În Bihor, la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, vor funcționa șapte centre de examen, în care sunt așteptați toți cei 957 de candidați înscriși.

Avantajele evaluării digitalizate sunt anularea costurilor pentru transportul lucrărilor în alte județe, eliminarea birocrației care presupunea acest lucru, reducerea timpului de lucru destinat evaluării, dar și înlesnirea realizării unor analize complexe a rezultatelor examenelor, pe itemi, categorii de elevi sau școli.

În plus, în situația în care cei doi evaluatori inițiali dau pentru aceeași lucrare note cu o diferență mai mare de un punct, ea se transmite automat și aleatoriu către alți doi evaluatori. Ministerul Educației mai arată că acest sistem digital va scădea și riscul erorilor umane privind calculul notei, acordarea altor punctaje decât cele din barem ori introducerea notelor de pe lucrare în calculator.

„Ne dorim digitalizarea evaluării pentru toate examenele naționale, fie că vorbim despre bacalaureat, evaluare națională, concurs de ocupare a posturilor sau definitivat. Este un progres nu doar necesar, pentru că simplifică tot ceea ce înseamnă logistică a organizării acestor examene, ci și firesc, în contextul evoluției tehnologice”, a declarat ministra Ligia Deca.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!