Iubitorii de animale care au trecut luni pe la Grădina Zoologică au avut o surpriză: l-au cunoscut pe Freddie, un mascul de zebră, o premieră pentru grădina din Oradea.
„A ajuns săptămâna trecută. Iniţial ne gândeam să-l ţinem în carantină 10-15 zile, dar este atât de calm şi de cuminte că l-am scos afară de Ziua Oraşului”, a declarat luni pentru BIHOREANUL administratorul Zoo, Bimbó Szuhai Tibor. Freddie are 9 ani şi a venit la Oradea de la Debreţin, grădină zoologică cu care cea din Oradea cooperează bine.
De asemenea, în ultimele zile grădina orădeană a mai crescut şi cu alte animale: o femelă de pisică sălbatică, sosită de la Viena şi care a devenit perechea unui dintre cei doi masculi pe care Zoo Oradea îi avea, 8 lilieci de fructe, primiţi tot din capitala Austriei, şi o pereche de ratoni. „Ratonii îi avem de la Târgovişte, unde noi am dus doi masculi de suricate, care nu erau primiţi de familie”, a precizat Bimbó Szuhai Tibor.
Administratorul Zoo Oradea speră că în perioada următoare grădina va avea şi alţi noi locatari.