Oradea marchează o premieră la nivel național: în Vivariul Muzeului Țării Crișurilor Oradea s-a născut primul pui de veveriță marsupială zburătoare (Petaurus breviceps) în captivitate.
Instituția are în grijă o pereche din această specie exotică, expusă în Sala „Tetrapode”, iar puiul a fost observat de echipa instituției la finalul lunii decembrie, după o perioadă de gestație foarte scurtă, de aproximativ două săptămâni.
Deși este cunoscută popular drept „veveriță zburătoare”, specia nu este un rozător, ci un tip de oposum originar din Australia. Animalul este nocturn, omnivor și trăiește în mod natural în grupuri mici.
„Membrana de pe laturile corpului, numită patagiu, îi permite un zbor planat de câteva zeci de metri atunci când este amenințată de prădători”, au transmis reprezentanții MȚC.
Puii sunt extrem de mici la naștere și își continuă dezvoltarea în marsupiul mamei timp de aproximativ două luni, fiind îngrijiți ulterior de ambii părinți. Abia după circa patru luni încep să iasă din adăpost.
În România, specia se mai găsește expusă doar la Grădina Zoologică din București.
Publicul este invitat să descopere aceste exemplare la Vivariul muzeului, deschis de marți până duminică, între orele 10 și 18.