Regizorul Tudor Lucanu pune în scenă la Oradea, în premieră naţională, piesa "Baraca", scrisă de autorul iranian Aiat Fayez care abordează una dintre cele mai presante probleme ale societăţii actuale: atentatele teroriste.

"Baraca" spune povestea a doi francezi, Mare şi Mic, care nu au multe perspective profesionale şi hotărăsc să creeze bombe artizanale în oale sub presiune. Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 11 martie, ora 19, la Sala Arcadia a Teatrului Regina Maria. Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârste sub 16 ani.

Autorul piesei, Aiat Fayez (n. 1979), este un dramaturg contemporan de origine iraniană, care imigrează la Paris pentru a studia filosofia. Puţin după ce publică primul său roman, în 2009 - "Cycle des manières de mourir", ce tratează tema străinului din perspectiva imigrantului – se mută la Viena, unde se dedică întru totul scrisului.

În 2015, la propunerea regizorului Ludovic Lagarde, scrie textul "Baraca", special pentru proiectul TERRORisms, iniţiat de "Uniunea Teatrelor din Europa" şi finanţat de Programul Europa Creativă, care a fost pus în scenă la Teatrul de Comedie din Reims.

La Oradea textul "Baraca" va fi montat în premieră naţională şi va beneficia de viziunea regizorală a lui Tudor Lucanu, "un tânăr plurivalent, care a cucerit scena teatrului românesc atât ca regizor, cât şi ca actor şi scenograf", după cum îl prezintă reprezentanţii Teatrului Regina Maria. Între premiile sale se numără acela pentru cel mai bun regizor, pentru spectacolul "Emigranţii" al Teatrului Naţional Cluj-Napoca, pe care l-a primit în cadrul Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea. Tot aici, spectacolul său, "Eşti un animal, Viskovitz", a fost considerat cel mai bun al festivalului.

În "Baraca", Mare şi Mic îşi transformă ideea ciudată de a face bombe artizanale într-o adevărată afacere, pe măsură ce experimentele dau roade şi li se alătură câţiva parteneri de nădejde. "Îşi creează relaţii cu lumea islamică şi beneficiază de sprijinul tacit al autorităţilor franceze. Pentru a camufla laboratorul ilegal de creat bombe, denumit simplu "Baraca", înfiinţează în faţa fabricii un magazin pentru comercializarea măştilor de gaze, ce devine, în mod paradoxal şi absolut ironic, principalul furnizor al ministerului Sănătăţii", transmit reprezentanţii Teatrului Regina Maria. 

Astfel, "Baraca" pune în lumină, "cu un umor scrâşnitor, una dintre cele mai mari probleme ale societăţii actuale: atentatele teroriste potenţate de compromisurile politicienilor, de duplicitatea marilor pieţe, de jocuri de culise şi de mârşăvia unor oameni care se lasă seduşi de puterea banilor".

Din distribuţie fac parte actorii Alexandru Rusu (Mare), Pavel Sîrghi (Mic), Alina Leonte (Virginia), Ciprian Ciuciu (Bosco), George Dometi (Chinezu’) şi Sorin Ionescu (Marwani).

Cei care nu pot ajunge la premieră pot vedea următoarele reprezentanţii, care vor avea loc miercuri, 15 martie - în cadrul campaniei UNITER "Artiştii pentru artişti" – şi sâmbătă, 25 martie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia. Biletele se vând la agenţia Teatrului Regina Maria şi pe biletmaster.ro.