În premieră după anul 1990, Oradea are două echipe calificate pentru play-off-ul Campionatului Naţional de polo.

Ultimele două etape ale turneului de la Arad au adus rezultatele dorite de suporterii bihoreni, atât campionii de la CSM Digi impunându-se în derby-ul cu Dinamo, cât şi tinerii jucători de la CS Crişul câştigând jocul cu Sportul Studenţesc, fapt care le-a adus calificarea în play-off, de pe locul IV.

Sâmbătă seara, în penultima etapă a turneului de la Arad, CSM Digi a administrat o corecţie severă formaţiei gazdă, AMEFA Arad, pe care a învins-o cu scorul de 30-6, marcând în primele trei sferturi câte opt goluri. În acest joc, Diaconu şi Dunca au marcat câte 6 goluri.

Tot în această etapă, elevii lui Eugen Băjenaru de la Crişul au primit replica Sportului Studenţesc, într-o partidă ce s-a dovedit a fi extrem de echilibrată, dar a fost adjudecată, până la urmă, de orădeni, care s-au impus cu 13-12, în special datorită bunei evoluţii de pe final. O bună poftă de joc a dovedit-o în această confruntare Şifrea, autor a 5 goluri.

Ultima etapă a turneului de la bazinul "Delfinul", programată duminică, a adus echipelor orădene adversari ceva mai dificili. Astfel, dacă tinerii jucători ai Crişului au primit replica Stelei, echipă de care au fost întrecuţi cu 17-8, în derby-ul turneului campionii de la CSM Digi au întâlnit Dinamo, formaţie pe care au reuşit s-o întreacă la o diferenţă de 5 goluri, cu 10-5.

Jucătorii CSM-ului s-au detaşat pe tabelă încă de la început, conducând la finele primelor 8 minute cu 3-1, iar la jumătatea confruntării cu 6-2.

Astfel, cu un singur rezultat de egalitate şi în rest victorii, CSM Digi încheie en-fanfare sezonul regulat şi este foarte aproape de cel de-al şaselea titlu consecutiv. În schimb, marea surpriză a campionatului a produs-o cealaltă echipă orădeană, CS Crişul care a încheiat pe locul IV şi a intrat în play-off.


Rezultatele ultimelor două etape ale turneului de la Arad

Etapa a VI-a (sâmbătă)

CRIŞUL Oradea - Sportul Stud. Bucureşti 13-12 (2:4, 1:1, 5:5, 5:2)
Cei mai buni marcatori în acest meci au fost Şifrea de la Crişul cu 5 goluri, respectiv Orăşteanu de la Sportul, tot cu 5 goluri

AMEFA Arad - CSM DiGi Oradea 6-30 (2:8, 0:8, 1:8, 3:6)
Marcatori: Vancsic (Amefa Arad) 2 goluri, respectiv Nicolae Diaconu şi Gheorghe Dunca, de la CSM Digi Oradea, ambii cu câte 6 goluri

CS Poli Cluj - STEAUA Bucureşti 2-19 (0:5, 0:4, 1:4, 1:6)

RAPID Bucureşti - Dinamo Bucureşti 5-14 (1-5, 2-2, 1-4, 1-3)

Etapa a VII-a (duminică)

Dinamo Bucureşti - CSM DiGi Oradea 5-10 (1:3, 1:3, 1:2, 2:2)
Marcatori: Dinamo: Alex Matei 2 (1 pen), Teohari 1, Szilard Demeter 1, Ianc 1; CSM Digi Oradea: Dunca 2, Baidoc 2, Andrei Buşilă 1, Kadar 2 (1 pen), Diaconu 1 (1 pen), Császár 1, Creţu 1

Sportul Stud. Bucureşti - CS Poli Cluj 9-11 (2:4, 3:2, 3:4, 1:1)

STEAUA Bucureşti - CRIŞUL Oradea 17 -8 ( 4:2,6:1, 3:1, 4:4)

RAPID Bucureşti - AMEFA Arad 8-11 (2:3, 2:5, 1:2, 3:1)


Clasament

1 CSM DiGi Oradea 28 j - 82 p
2 Dinamo Bucureşti 28 j - 68 p
3 STEAUA Bucureşti 28 j - 64 p
4 CRIŞUL Oradea 28 j - 31 p
.....................................................
5 AMEFA Arad 28 j - 28 p
6 RAPID Bucureşti 28 j - 24 p
7 CS Poli Cluj 28 j - 19 p
8 Sportul Stud. Bucureşti 28 j - 14 p

În urma celor patru turnee ale sezonului regulat, CSM Digi, Dinamo, Steaua şi Crişul au obţinut calificarea pentru faza play-off a competiţiei, în timp ce AMEFA Arad, Rapid, Poli Cluj şi Sportul Studenţesc vor participa în faza play-out.