Pentru prima dată în Uniunea Europeană, viteza pietonilor pe trotuar va fi reglementată prin lege în Slovacia. Autoritățile au decis că limitarea vitezei de mers pe jos va reduce riscul de accidente și va duce la creșterea siguranței în trafic. Această măsură, care va intra în vigoare în anul 2026, nu-i vizează doar pe pietoni, ci și pe bicicliști și pe utilizatorii de trotinete electrice.
Legea este una controversată. „Avem nevoie de mai multe piste de biciclete sigure, nu de limite absurde care sunt fizic imposibil de respectat”, a spus Martin Pekár, din partidul Slovacia Progresivă.
Viteza medie de mers pe jos este de 4-5 km/h, iar limita impusă, de 6 km/h, ar putea fi dificil de respectat. În același timp, Fundația Britanică a Inimii consideră că 6,4 km/h este un ritm moderat pentru o persoană în formă.
Amendamentul a stârnit amuzament pe rețelele sociale, mulți întrebându-se cum va fi aplicat. Unii se tem că activități obișnuite, precum alergarea după autobuz, ar putea duce la amenzi.