Un băieţel în vârstă de 3 ani, care într-una din zilele săptămânii trecute se juca în curtea casei, s-a apropiat prea mult de câinele familiei, legat în lanţ, animalul sărind la beregata sa şi muşcându-l de ceafă şi de cap până i-a secţionat una dintre arterele sanguine vitale.

"Mama copiilor povestea că băieţelul a crescut odată cu câinele, care are aceeaşi vârstă. Practic, când au adus copilul de la Maternitate au adus şi căţelul", a declarat BIHOREANULUI dr. Carmen Pantiş, coordonatorul judeţean al Programului de Transplant.

Imediat după ce a fost scos din colţii animalului, copilul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Oradea, dar era în stare extrem de gravă. "Avea lezate inclusiv vasele cerebrale", spune doctoriţa Carmen Pantiş.

După ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, victima a intrat în moarte cerebrală, medicul a reuşit să convingă părinţii că nu se mai putea face nimic pentru salvarea copilului, iar aceştia şi-au dat acordul ca organele sale să salveze vieţile altor oameni.

Operaţia de prelevare a organelor a avut loc chiar în aceeaşi noapte, duminică. Ficatul băieţelului a fost destinat unei fetiţe de nici 2 ani, iar rinichii pentru o tânără în vârstă de 30 de ani.

Acest caz consemnează un "record" nedorit, băieţelul din Uileacu de Munte devenind cel mai tânăr donator de organe din Bihor. În 2010, o fetiţă de 10 ani a ajuns în aceeaşi situaţia după ce s-a înecat într-un lac din altă localitate bihoreană.