Salvare fără precedent din partea Uniunii Europene. Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF) va furniza Greciei, Irlandei şi Portugaliei credite la dobânzi de 3,5%, iar maturitatea împrumuturilor se va dubla: de la 7,5 ani, la cel puţin 15 ani.

Liderii din Zona euro s-au întâlnit joi, în cadrul unui summit de urgenţă, pentru a încerca să rezolve criza elenă şi să prevină extinderea sa către aşa-numitele economii periferice, scrie Realitatea TV. Liderii europeni iau în considerare şi o extindere a rolului EFSF pentru a ajuta statele mai devreme, astfel că Fondul va putea acorda împrumuturi statelor, în loc să aştepte până sunt "penalizate" de pieţele financiare.

Grecia a primit primul său pachet de salvare în mai anul trecut, însă criza datoriilor subminează în continuare încrederea pieţelor globale în ea, unii analişti sugerând chiar că ameninţă viitorul euro. Politicienii şi investitorii cer o acţiune decisivă, pentru a ajuta la depăşirea aceastei situaţii.

"Nimeni nu ar trebui să îşi facă iluzii; situaţia este foarte gravă. Necesită un răspuns. Altfel, consecinţele negative vor fi resimţite în toate colţurile Europei şi dincolo de ea", a declarat miercuri preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

La rândul său, Fondul Monetar Internaţional le-a cerut liderilor europeni să ia măsuri rapide şi decisive. Amânarea lor ar fi foarte costisitoare pentru economia mondială, a avertizat FMI.