Premierul Ilie Bolojan a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Țării Românești cu Moldova, marcată anual la 24 ianuarie, subliniind importanța momentului din 1859 pentru nașterea României moderne și legătura dintre reformele de atunci și responsabilitatea guvernării de astăzi.

Șeful Executivului a participat la ceremonia militară și religioasă organizată la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în București, unde a spus că Unirea Principatelor Române a fost posibilă datorită unor lideri care au acționat „responsabil și cu gândul la viitor”, precum și unei generații de intelectuali formați în marile universități europene, conectați la ideile liberalismului, ale statului de drept și ale modernizării instituțiilor.

„Întorși acasă, au înțeles că progresul nu se construiește prin improvizație, ci prin legi clare și instituții funcționale”, a transmis premierul.


(Inquam Photos/George Călin)

Ilie Bolojan a amintit și rolul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, care a marcat începutul construirii statului român modern. Într-un interval scurt, au fost puse bazele administrației publice, ale sistemului de educație, ale justiției moderne și ale unui stat fiscal unitar, prin reforme „ambițioase”, orientate spre crearea unui stat funcțional, a precizat Bolojan.

Privind spre prezent, premierul a subliniat că lecția anului 1859 rămâne actuală: reformele sunt necesare și trebuie susținute de responsabilitate, transparență și respect pentru reguli. „Aceasta este și responsabilitatea noastră astăzi. România are nevoie de un stat care funcționează, își respectă cetățenii și folosește responsabil resursele disponibile, bazat pe instituții credibile și eficiente”, a arătat Ilie Bolojan.

Mesajul se încheie cu un îndemn adresat românilor din țară și din diaspora: „La mulți ani, România! La mulți ani românilor de pretutindeni!”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!