Premierul României, Ilie Bolojan, a transmis marți un mesaj de condoleanțe după moartea fostului președinte Ion Iliescu, subliniind că dispariția acestuia marchează sfârșitul unei epoci importante din istoria țării, cea a tranziției post-comuniste.
„A încetat astăzi din viață Ion Iliescu, fost președinte al României și lider politic în perioada de după 1989. A deținut funcția de șef al statului timp de două mandate și a condus principalul partid de stânga al acelor ani”, a transmis Bolojan.
Șeful Guvernului a amintit că, în timpul mandatelor lui Iliescu, au fost luate decizii care au influențat direcția țării, menționând Declarația de la Snagov și revizuirea Constituției din 2003, acte care „au stat la baza unor schimbări majore în plan politic și instituțional”.
„Dispariția sa reprezintă încheierea unei etape semnificative din istoria recentă a țării, marcată de tranziția post-comunistă și de transformări esențiale în viața publică. Ion Iliescu intră acum în istorie și la dreapta analiză a acesteia”, a adăugat premierul.
În finalul mesajului, Ilie Bolojan a transmis condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor apropiați de fostul președinte.