Premierul României, Ilie Bolojan, a spus că, începând de anul viitor, ar putea fi introdusă o testare vocațională obligatorie pentru elevi, printr-un proiect-pilot cu finanțare europeană, aplicabil inițial în regiunea de Nord-Vest. Declarația a fost făcută în emisiunea Apropo TV, realizată de Andi Moisescu.

Premierul nu a oferit detalii tehnice despre modul concret de implementare, dar a explicat că modelul avut în vedere este cel din Austria, unde elevii de clasa a VIII-a susțin, în mod obligatoriu, teste de aptitudini vocaționale, iar rezultatele sunt prezentate părinților sub formă de recomandări.

„Dacă n-ai ureche muzicală, chiar dacă părintele ar vrea să insiste să te trimită la Conservator, ți se spune în mod evident «nu insista pe tema asta»”, a spus Ilie Bolojan, în interviul pentru Apropo TV.

Potrivit premierului, testarea ar urma să fie obligatorie, însă respectarea recomandărilor ar rămâne opțională, așa cum se întâmplă în Austria.

Exemplul Austriei 

Ilie Bolojan a explicat că, în Austria, testele sunt organizate în centre coordonate de Camerele de Comerț din fiecare land, unde elevii sunt evaluați în privința mai multor tipuri de aptitudini – de la auz muzical și manualitate, până la capacitatea de orientare spațială. „Dacă nu ai o vedere în spațiu, înseamnă că nu e bine să te duci macaragiu, să ai un palet, să-l pui la etajul 10 al unui bloc, pentru că vei lovi paletul respectiv dacă n-ai o anumită manualitate”, a explicat premierul.

Acesta a precizat că, inițial, părinții nu au respectat recomandările, însă „după 10–15 ani oamenii au văzut că acele recomandări îi ajutau pe copii să aleagă domeniul în care aptitudinile cu care erau înzestrați dădeau rezultate maxime”.

Program pilot 

Întrebat de Andi Moisescu dacă un sistem similar ar putea fi implementat și în România, premierul a spus că există un proiect pilot pentru regiunea de Nord-Vest.

„Putem să facem asta și, cel puțin în regiunea de Nord-Vest, este un program pilot care ar prevedea ca începând de anul viitor să se aplice acest lucru, să existe o finanțare europeană care finanțează aceste centre de testare, în așa fel încât testarea să fie obligatorie, dar respectarea să fie opțională. (...) Clasa a VIII-a, la final de liceu, în așa fel încât să existe o direcționare în funcție de aptitudinile pe care le ai. (...) Noi avem un deficit de forță de muncă în aproape toate domeniile în societate și atunci înseamnă că trebuie să descurajăm nemunca și trebuie să premiem munca”, a spus premierul. 

Declarația vine în contextul în care, în același interviu, Bolojan a vorbit despre problemele de pe piața muncii din România, una dintre cauze fiind, în opinia sa, orientarea greșită a tinerilor spre specializări pentru care nu au vocație. „Sunt tineri care se duc la o specializare pentru care n-au nicio vocație, așa doar pentru că sună bine, doar pentru că clasa merge în această direcție. Și atunci, într-adevăr, avem aceste probleme legate de piața muncii”, a spus premierul.

Critici la adresa sistemului universitar

Ilie Bolojan a afirmat că una dintre cauzele deficitului de forță de muncă este modul de finanțare a universităților, care ar fi încurajat cantitatea, nu calitatea.

„Universitățile au mers pe ideea să avem un număr cât mai mare de studenți, pentru că banii pe care îi primim de la bugetul de stat nu țin de calitatea pregătirii, ci de numărul acestora. Și atunci s-a mers pe cantitate, nu pe calitate. A fost o involuție în ultimii ani”, a declarat premierul.

Ca exemplu, acesta a indicat domeniul Medicinei, unde anual absolvă între 4.000 și 5.500 de studenți, deși sistemul sanitar românesc poate absorbi doar 1.000–1.500 de persoane pe an.

Recomandări de la diriginte

În contextul declarațiilor premierului, Edupedu.ro amintește că legislația actuală prevede unele mecanisme de orientare școlară. La finalizarea gimnaziului și a liceului, profesorul consilier școlar și dirigintele au obligația să emită câte o recomandare de orientare școlară pentru fiecare elev. Din anul școlar 2024–2025, toți elevii care termină clasa a VIII-a sau învățământul liceal obligatoriu au dreptul de a beneficia de o recomandare consultativă, redactată de diriginte și consilierul școlar, conform noului Statut al Elevului, mai scrie Edupedu.ro.

Conform datelor Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, până în martie 2026, se pot depune proiecte pentru fonduri europene în cadrul Regio Nord-Vest pentru programul de amenajare a unor „Centre de testare pentru orientarea educațională a elevilor”.

Edupedu.ro scrie că orientarea vocațională este inclusă și într-un amplu proiect european, ConsEDU – Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei. Contractul de finanțare, în valoare de 25,5 milioane de euro, a fost semnat pe 16 iunie, proiectul fiind derulat de Ministerul Educației și Cercetării în colaborare cu Universitatea din București, CMBRAE, CCD București și ISJ Iași. Termenul de finalizare este 1 iulie 2027.

Potrivit MIPE, proiectul vizează, printre altele, formarea a 2.500 de consilieri școlari, 2.000 de diriginți și 500 de învățători; dotarea a 2.500 de unități de învățământ cu kituri de testare și instrumente de consiliere; dezvoltarea serviciilor de consiliere și orientare profesională; evaluare vocațională, consiliere și coaching pentru elevi și familiile acestora.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!