Premierul Ungariei, Péter Magyar, a prezentat duminică un bilanț al primelor 50 de zile ale guvernului Tisza și a spus că este mândru de măsurile luate în acest interval. Potrivit G4Media, Magyar susține că noul guvern de la Budapesta a reușit să îndeplinească zeci de angajamente, de la deblocarea unor fonduri europene până la lansarea unei ample campanii anticorupție.

„Într-un timp atât de scurt, au reușit deja să îndeplinească zeci de angajamente”, a scris Péter Magyar, duminică, pe pagina sa de socializare, arată de G4Media.

Printre rezultatele invocate de premierul ungar se numără deblocarea a 6.000 de miliarde de forinți din fonduri europene, scăderea inflației la cel mai mic nivel din ultimii ani și întărirea forintului. Magyar a mai susținut că finanțarea datoriei statului maghiar a devenit mai ieftină, iar prețul combustibilului a coborât sub nivelul prețului protejat.

O altă temă pusă în prim-plan de premier este lupta anticorupție. Guvernul Tisza a lansat operațiunea „Focul Purificator”, prezentată drept cea mai puternică acțiune anticorupție din istoria Ungariei. În acest context, Magyar a anunțat și înființarea Oficiului Național pentru Recuperarea și Protecția Patrimoniului.

Potrivit aceleiași surse, guvernul a aprobat și limitarea mandatului prim-ministrului la opt ani. De asemenea, Magyar afirmă că statul a recuperat 1.000 de miliarde de forinți, bani care ar fi fost transferați anterior către fundații de interes public.

Premierul a mai spus că au fost reduse salariile deputaților, ale prim-ministrului și ale miniștrilor. Totodată, bugetele de cheltuieli ale parlamentarilor au fost tăiate, măsură care ar urma să aducă economii de cel puțin 50 de miliarde de forinți.

Guvernul Tisza a anunțat și suspendarea executărilor silite și a evacuărilor în cazurile debitorilor care au credite în valută.

În bilanțul său, Péter Magyar a vorbit și despre anchetele privind ceea ce el numește cele mai grave infracțiuni ale NER, rețeaua politico-economică apropiată fostului partid de guvernământ Fidesz. Potrivit explicațiilor din materialul G4Media, este vorba despre oligarhi și companii loiale fostei puteri, care au ajuns să domine părți importante ale economiei prin contracte cu statul.

Magyar a mai susținut că autoritățile au început să prezinte investițiile de lux ale acestei rețele. El a anunțat și deschiderea clădirii Karmelita și a unor ministere considerate de lux, iar biroul prim-ministrului a fost mutat într-un spațiu ministerial mai simplu.

„Ne-am întors în Europa”, a declarat Péter Magyar, potrivit G4Media.

Premierul ungar a spus și că a fost relansată cooperarea în cadrul Grupului de la Visegrád. El a susținut că 100.000 de maghiari din Transcarpatia și-au recâștigat drepturile lingvistice, educaționale, culturale și politice.

În domeniul instituțional, Magyar a menționat crearea condițiilor pentru o presă publică independentă și imparțială, respectarea dreptului la întrunire și interzicerea reclamelor politice care incită la ură.

Guvernul Tisza a mai anunțat ministere autonome pentru educație, sănătate, protecția mediului și dezvoltare rurală. Premierul a mai trecut pe lista măsurilor încetarea guvernării prin decrete, aderarea Ungariei la Parchetul European și menținerea statutului de membru cu drepturi depline al Curții Penale Internaționale.

Printre alte măsuri anunțate se numără publicarea dosarelor privind grațierile, revizuirea procedurii de acordare a pașapoartelor diplomatice și lansarea unui program de modernizare a sistemelor de climatizare din spitale.

Magyar a mai spus că au început pregătirile pentru introducerea impozitului pe avere și pentru acordarea unui ajutor la începutul anului școlar. Guvernul a demarat și procedurile pentru publicarea dosarelor foștilor agenți secreți.

În finalul bilanțului, premierul ungar a afirmat că în țară este „ordine, pace și siguranță” și că, în opinia majorității maghiarilor, lucrurile merg într-o direcție bună. El a susținut inclusiv că „se văd mult mai mulți oameni relaxați și zâmbitori pe străzi”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!