Orădenii ar trebui să se uite bine în jur când merg cu gunoiul. Dacă aruncă deşeurile reciclabile în recipientele destinate colectării lor din oraş, se pot trezi premiaţi de operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, pentru interesul pe care-l au faţă de mediu şi faţă de resursele epuizabile ale pământului.

Zeci de orădeni au fost recompensaţi deja în prima săptămână a campaniei "RER te premiază dacă te surprinde reciclând", iar echipa mobilă a companiei, care bate oraşul zi de zi, abia aşteaptă să împartă şi alte premii.

Premiu "eco"

Regulile concursului derulat de RER Ecologic Service sunt simple: orădenii trebuie doar să arunce în igluuri sau în recipientele cu capac galben deşeuri reciclabile. Astfel, în igluurile albastre trebuie aruncate hârtiile şi cartoanele, în cele verzi sticlele, iar în cele galbene PET-urile ori alte materiale din plastic sau metal. Este important, însă, şi modul în care sunt aruncate aceste deşeuri. De pildă, PET-urile ori dozele trebuie strivite, aşa încât utilajele de salubritate să nu transporte aer la staţia de sortare.

Zi de zi, o echipă mobilă a operatorului de salubritate străbate Oradea, "pândindu-i" pe cei care îşi aruncă gunoaiele. Dacă un cetăţeean e surprins în timp ce aruncă în mod corect deşeurile reciclabile, este premiat pe loc cu un termos din inox. "Acest recipient e o alternativă la PET sau la sticle, are mai multe întrebuinţări şi poate fi folosit pe termen îndelungat, drept urmare e mai ecologic", explică directorul marketing-economic al RER Ecologic Service, Gabriela Mălinaş.

Şi premiere, şi educaţie

În plus, campania societăţii de salubritate are şi un puternic rol educativ. Asta pentru că membrii echipei mobile le explică orădenilor care nu colectează selectiv, deci nu ţin cont de faptul că o parte din deşeurile pe care le produc pot fi valorificate, care e rolul reciclării. De asemenea, le oferă pliante pe care să le dea şi altor vecini de-ai lor, astfel încât un număr cât mai mare de locuitori să înţeleagă utilitatea colectării selective a deşeurilor.

Scopul campaniei derulate de RER Ecologic Service până la finalul anului e atât de a-i premia pe orădenii care au înţeles sensul colectării selective pentru micul efort pe care-l fac în a precolecta separat, din casele lor, aceste deşeuri, cât şi pentru a stimula restul cetăţenilor să strângă separat gunoaiele.

În primele zile de concurs, reprezentanţii societăţii de salubritate au împărţit zeci de premii, însă numeroase altele îşi aşteaptă noii proprietari. Aşa că aruncaţi gunoiul mai cu grijă!