Un preot catolic din Germania a renunțat la conducerea parohiei sale și a fost suspendat din exercitarea funcției sacerdotale după ce a dezvăluit că are de mai mulți ani o relație ținută secretă. Andreas Unfried, în vârstă de 63 de ani, spune că intenționează să se căsătorească și urmează să solicite Vaticanului eliberarea oficială din starea clericală.
Andreas Unfried și-a anunțat decizia într-o declarație publicată sâmbătă pe site-ul Parohiei St. Ursula, pe care a condus-o timp de aproximativ 16 ani în localitățile Oberursel și Steinbach, din landul german Hessa.
„I-am comunicat episcopului Georg Bätzing că renunț la Parohia St. Ursula, Oberursel și Steinbach. Motivul este că mă voi căsători. De mulți ani trăiesc în secret relația cu marea mea iubire. Acum simt că a venit timpul să urmez această a doua chemare”, a transmis preotul.
Unfried a precizat că știa că decizia va conduce la suspendarea sa din funcția sacerdotală, deoarece Biserica Catolică le impune preoților respectarea celibatului. „Am încercat să trăiesc astfel după puterile mele, dar trebuie să recunosc că nu am cu adevărat în mine această carismă”, a mărturisit el.
„A așteptat mult după mine”
Preotul a activat timp de 37 de ani în Biserica Catolică, inclusiv ca decan districtual în regiunile Main-Taunus și Hochtaunus, în diferite funcții în cadrul Caritas și în calitate de îndrumător spiritual. El a subliniat că pleacă fără resentimente și că este recunoscător Bisericii pentru parcursul său.
Unfried a recunoscut însă că nu ar fi rezistat toți acești ani fără sprijinul partenerei sale. „A venit timpul să schimb prioritățile, deoarece ea a ieșit la binemeritata pensie, iar pentru mine se apropie sfârșitul activității profesionale. A așteptat mult după mine. Îi sunt foarte recunoscător. Acum este de ajuns”, a scris acesta.
Identitatea femeii nu a fost făcută publică.
Episcopul nu știa despre relație
Decizia a fost anunțată sâmbătă după-amiază, în timpul unei întâlniri la care participa și episcopul de Limburg, Georg Bätzing. După citirea declarației, episcopul l-a suspendat imediat pe Unfried, a relatat publicația locală Frankfurter Neue Presse.
Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Limburg, Stephan Schnelle, a declarat pentru agenția germană DPA că Bätzing nu știa despre relația de lungă durată a preotului.
„A fost foarte surprinzător pentru toată lumea”, a afirmat reprezentantul episcopiei, citat de Die Zeit. Acesta a adăugat că astfel de situații se mai întâlnesc, dar că un asemenea caz este neobișnuit după atât de mulți ani de slujire.
Episcopia a transmis că respectă alegerea personală a lui Unfried, îi mulțumește pentru activitatea desfășurată de-a lungul deceniilor și îi dorește toate cele bune.
Va cere laicizarea
Potrivit DPA, Andreas Unfried urmează să solicite Vaticanului laicizarea, procedura prin care va fi eliberat oficial din starea clericală. Hotărârea va avea și consecințe financiare, deoarece fostul paroh va trece de la sistemul de pensii al Bisericii la cel obișnuit.
În mod normal, preoții catolici din cadrul episcopiei se pensionează la 72 de ani, dacă starea de sănătate le permite.
Unfried a anunțat că speră să-și poată lua rămas-bun personal de la enoriași după ce situația se va liniști. „Acum mă cheamă iubirea pentru femeia alături de care îmi împart viața de multă vreme. Împreună vom căuta felul în care să ne trăim de acum înainte credința și chemarea”, și-a încheiat acesta mesajul.