Preotul greco-catolic Mihai Fechetă, directorul Centrului Don Orione din Oradea, care de câţiva ani are grijă de săracii de la groapa de gunoi a oraşului, a fost însoţit, marţi, de episcopul romano-catolic al Oradiei, Laszlo Bocskei, precum şi de voluntarii organizaţiei Caritas, într-o nouă vizită la cele 15 familii care îşi duc traiul în acest loc.

"Preasfinţia Sa a dorit să cunoască personal situaţia dificilă prin care trec aceste persoane. A intrat în "palatele" lor, nişte colibe improvizate, a stat de vorbă cu ei şi, prin intermediul părintelui Mihai, care de aproape 10 ani încearcă să-i ajute pe aceşti oameni, a putut cunoaşte starea fiecăruia", se arată într-un comunicat al Comunităţii Don Orione din Oradea.

Oamenii de la groapa de gunoi, 15 familii cu aproximativ 45-50 de suflete, au parte de o viaţă săracă, mizeră, neavând acces la cele mai esenţiale utilităţi, şi majoritatea îşi câştigă existenţa scormonind între gunoaie, pentru a aduna fier vechi şi flacoane din plastic.

Voluntarii de la Don Orione şi Caritas au oferit fiecărei familii pachete cu mâncare, dar şi îmbrăcăminte şi încălţăminte, adunate de la copiii Liceului Don Orione, de la enoriaşii din parohia ce funcţionează în cartierul Ioşia Nord şi de la alţi credincioşi, încercând ca în acest fel să aducă mângâiere pe chipul acestor oameni.

Preoţii orionini, fii spirituali ai Sfântului Luigi Orione, se străduiesc să dea viaţă evangheliei şi învăţăturilor părintelui lor spiritual, care spune că "nimic nu este mai plăcut Domnului decât milostenia faţă de aproapele şi faţă de oricare suflet", că "milostenia ne uneşte în numele lui Cristos" şi că "până şi în cel mai sărac dintre oameni străluceşte imaginea lui Cristos".

În Postul Mare, Biserica îndeamnă credincioşii nu doar la post, rugăciune, spovadă şi împărtăşanie, ci şi la pomană, pentru a urma întru totul pilda lui Isus.