Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii din Oradea marchează, printr-un simpozion naţional, cei 90 de ani de la înfiinţarea învăţământului academic teologic ortodox la Oradea.

Deschiderea oficială a simpozionului, la care au participat episcopul ortodox al Oradiei, Sofronie Drincec, primul decan al Facultăţii de Teologie, Dumitru Abrudan, acutalul decan, Dumitru Megheşan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, primarul Ilie Bolojan, preşedintele Senatului universitar, Sorin Curilă, şi prorectorul Ioan Gheorghe Ţară, a avut loc miercuri, adică la împlinirea a fix 90 de ani de când Academia Teologică de la Oradea a început să funcţioneze. În 1940, academia a fost mutată la Timişoara, iar în 1948 a fost închisă. În 1991, în cadrul Universităţii a fost înfiinţată Facultatea de Teologie Ortodoxă.

"Facultatea de Teologie Ortodoxă a renăscut după comunism ca şi pasărea Phoenix şi oferă absolvenţi bine pregătiţi", a spus episcopul Sofronie, după ce a citit cuvântul patriarhului Daniel.

Timp de trei zile, preoţii universitari vor conferenţia la foc automat, fiind programată câte o prelegere la 15 minute.

Sâmbătă, simpozionul se va încheia în prezenţa mitropolitului Ardealului, Laurenţiu Streza, care va participa la o slujbă de Te Deum, de la ora 19, la Biserica cu Lună. Duminică, mitropolitul va săvârşi slujba liturghiei la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea.