Preşedintele Asociaţiei Caritas Eparhial, preotul Olimpiu Todorean, va fi, din 1 iunie, vicarul general al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, adică adjunctul şi, în unele cazuri, locţiitorul episcopului.

Numirea a fost făcută, vineri, prin decret de episcopul Virgil Bercea "în baza drepturilor ce ne sunt conferite după rânduiala canoanelor Sfinţilor Apostoli, conform Codului Canoanelor Bisericilor Orientale şi a Conciliilor Provinciale".

Părintele Olimpiu Todorean este paroh la Biserica Sfântul Gheorghe din strada Gheorghe Doja şi conduce Asociaţia Caritas Eparhial, unul dintre cele mai active ONG-uri din Oradea, care desfăşoară acţiuni caritabile şi sociale pentru orădenii nevoiaşi, pentru copiii şi bătrânii bolnavi, precum şi pentru copiii ce provin din familii defavorizate.

Funcţia de vicar general a fost ocupată înainte de părintele Florian Gui.