Ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni cu prescripţia penală specială (cu cauze în ultimii 4 ani) reflectă din păcate situaţia tragi-comică a societăţii româneşti în ansamblul său.
Să începem cu o precizare şi un scurt istoric, pentru a înţelege exact. Prescripţia penală este intervalul de timp în care o faptă trebuie descoperită, iar autorul judecat definitiv. Dacă acest interval, care poate fi mai lung sau mai scurt, în funcţie de pedeapsa concretă (existând şi infracţiuni imprescriptibile cum este, spre exemplu, omorul), trece fără condamnare, autorul scapă de răspundere. Prescripţia nu este atât o favoare pentru infractor, cât un mijloc de constrângere pentru stat să fie eficient şi să nu se facă de ruşine.
În mod normal, dacă se identifică autorul, termenul de prescripţie se dublează, ca să aibă timp organele statului să îşi facă procedurile. Practic, însă, problema provine din faptul că legea noastră era proastă şi spunea că prescripţia se întrerupe prin orice act de procedură, cu sau fără autor.
În 2018 Curtea Constituţională, în mod corect, a declarat neconstituţională legea proastă, pe motiv că orice procuror putea să "dubleze" prescripţia "din birou".
Legea nu a fost corectată, la fel ca în cazul marii majorităţi a deciziilor CCR din ultimii 7 ani. Anul trecut, în fiecare luni şi joi am condus o comisie de specialişti la Ministerul Justiţiei, care în iulie 2021 a terminat un proiect de corelare a tuturor deciziilor CCR. Dacă era adoptat, rezolva această problemă şi, din păcate, multe altele care vor urma în curând. Dar a venit criza, s-a schimbat conducerea, iar proiectul a alunecat sub birou...
Acum o lună a apărut o primă decizie a CCR cu privire la o problemă rezolvată prin proiect. Degeaba. Domnul ministru doarme în continuare. A venit o a doua decizie, cea prin care se declară neconstituţional tot textul care permite întreruperea prescripţiei. Ministrul se trezeşte, înghiontit şi de comunicatul CCR care îl somează să facă ce n-a făcut în ultimii 4 ani (concret 3 ani şi ceva): emite o Ordonanţă de Urgenţă în 31 mai prin care se prevede că prescripţia se întrerupe prin orice act "ce trebuie comunicat" persoanei cercetate.
Nu contează nici că se încalcă referendumul cu privire la justiţie, referendum care a împiedicat anul trecut, într-o situaţie mult mai gravă, emiterea unui OUG pentru motivarea hotărârilor penale înainte de publicarea unei decizii a CCR. A fost nevoie atunci, vă amintiţi, de o lege votată în 12 zile pentru ca puşcăriile să nu se golească.
Reacţia ministrului este însă tardivă şi, ca toată activitatea sa, doar de imagine. În realitate, odată publicată decizia, în cauzele în care prescripţiile de bază sunt împlinite, cei judecaţi cu depăşirea acestor termene vor scăpa de răspundere! Asta, dacă instanţele vor aplica dreptul penal şi nu "dreptul politic", aşa cum, din păcate, se întâmplă tot mai des...