Preşedinta Ungariei, Katalin Novàk, o apropiată a lui Viktor Orbán, şi-a anunţat sâmbătă demisia, după ce s-a aflat că a grațiat un bărbat care a fost condamnat într-un dosar de pedofilie. La Budapesta s-au organizat proteste ample în urma dezvăluirii făcute de un site de investigații jurnalistice, după cum notează Spotmedia.ro.

„Am făcut o greşeală. (…) În calitate de șef al statului, vă vorbesc pentru ultima oară astăzi, demisionez din funcția de președinte al republicii”, a transmis Katalin Novák, într-un discurs transmis la televiziunea naţională, informează MTI.

„Era de înțeles că se aștepta o explicație din partea mea” – a mai adăugat Novák, după ce în luna aprilie a anului trecut ea a decis în favoarea clemenței pentru un condamnat care a abuzat de vulnerabilitatea copiilor care i-au fost încredințați. „În cazul unei greșeli, ca cetățean, te-ai aștepta ca președintele să-și asume responsabilitatea chiar și prin demisie”, a mai spus Novák.

Înaintea unei vizite oficiale efectuate de Papa Francisc în Ungaria în aprilie 2023, preşedinta Katalin Novàk a graţiat circa 20 de persoane, printre care şi un fost director adjunct al Căminului de Copii de la Bicske (județul Fejér), condamnat în 2022 pentru că a tăinuit faptele şefului său, directorul căminului, mai arată Spotmedia.ro și G4Media.ro.

Directorul căminului a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale comise asupra unor băieţi în perioada 2004-2016, iar adjunctul său - cel care a mușamalizat abuzurile și care a fost graţiat ulterior de Katalin Novák - a primit o pedeapsă de peste 3 ani de închisoare.

Această grațiere controversată a fost dezvăluită de un website de investigaţii jurnalistice. 

Ca urmare, partidele ungare de opoziţie au cerut demisia preşedintei. De asemenea, vineri, peste 1.000 de persoane s-au adunat la Budapesta pentru a cere demisia lui Katalin Novàk, o aliată apropiată și fost ministru al familiei în cabinetul premierului Ungariei, Viktor Orbán.

Sâmbătă, și Judit Varga, fost ministru al Justiției în perioada în care s-au făcut grațierile, și-a anunțat demisia din Parlament. „De când s-a schimbat sistemul, valabilitatea deciziei de grațiere individuală a președintelui necesită contrasemnare din partea ministrului Justiției. Am continuat practica aceasta de peste 25 de ani ca ministrul Justiției să recunoască decizia de grațiere a președintelui”, a explicat Judit Varga, potrivit G4media.ro.

„Mă retrag din viața publică, demisionez din mandatul meu de reprezentant al Parlamentului și din conducerea listei pentru Parlamentul European” – a scris Judit Varga pe pagina sa de Facebook. Aceasta urma să deschidă lista pentru Parlamentul European din partea partidului Fidesz.

Protejarea copiilor şi susţinerea familiei sunt repere importante ale politicii premierului Orban. Acesta din urmă a anunțat că a depus un amendament constituțional care face imposibil ca un condamnat să fie grațiat în cazul unei infracțiuni comise împotriva minorilor, transmite HVG.

În urma scandalului au mai demisionat patru consilieri prezidențiali, respectiv Gábor Takács Gundel, János Lackfi, Szabina Tomán și Barbara Czeizel, potrivit Hvg.hu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!