În prima sa conferinţă de presă de la preluarea mandatului de preşedinte interimar al României, Ilie Bolojan a abordat vineri o serie de subiecte de actualitate, printre care conflictul din Ucraina sau posibila sa candidatură la alegerile prezidenţiale.

În cadrul acesteia, preşedintele interimar a vorbit despre negocierile care au avut loc între Statele Unite şi Rusia, privind încetarea războiului din Ucraina.

"În cadrul dialogului au început discuţiile legate de Ucraina. Acestea sunt un prim pas pentru încetarea focului, dar mai ales pentru o pace durabilă pe care ne-o dorim cu toţii şi care ar însemna linişte la graniţele noastre de est", a declarat Bolojan, conform Hotnews.

El a subliniat importanţa unui acord de pace durabil în Ucraina, avertizând că o simplă încetare a focului fără garanţii de stabilitate "poate fi doar un intermezzo pentru un nou început al conflictului". 

Președintele a evidenţiat că menţinerea agresivităţii Rusiei ar putea transforma Ucraina în "doar prima victimă" şi a reafirmat angajamentul României de a sprijini Ucraina, menționând că această susţinere este esenţială nu doar pentru ţara vecină, ci şi pentru securitatea naţională a României.

O posibilă candidatură

Întrebat de jurnaliştii G4Media despre o eventuală candidatură independentă la alegerile prezidenţiale, Bolojan a amintit că actuala coaliție de guvernământ a desemnat deja un candidat, pe Crin Antonescu.

"Am încercat în toţi aceşti ani să fiu un om serios şi, dacă semnez ceva, să respect această înţelegere", a răspuns el.

Când i s-a solicitat să clarifice dacă ar accepta rolul de candidat unic susţinut de partidele democratice, el a ezitat: "Am răspuns la această întrebare mai înainte".

Același răspuns l-a dat și când a fost întrebat de eventualitatea în care USR ar propune ca el să fie candidatul comun al coaliţiei ar accepta propunerea.

3% din PIB pentru apărare

Între altele, în cadrul conferinţei de presă, jurnaliştii l-au întrebat şi despre ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara în cazul fraţilor Andrew şi Tristan Tate, iar Bolojan a declarat că "asupra Administraţiei Prezidenţiale nu s-au făcut presiuni şi nu a existat niciun contact", în contextul ridicării interdicţiei acestora de a pleca din România şi a presupuselor presiuni făcute de SUA în acest sens.

El a subliniat că fiecare instituţie trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile în mod corespunzător pentru a recâştiga încrederea publicului.

Printre altele, preşedintele interimar a mai vorbit despre planurile de creştere a bugetului apărării, menţionând că acesta ar putea atinge 3% din PIB în următorii unu-doi ani. Această decizie vine în contextul solicitărilor preşedintelui american Donald Trump ca statele membre NATO să-şi mărească contribuţiile financiare. 

În prezent, România intenţionează să majoreze cheltuielile pentru apărare la 2,5% din PIB în 2025, faţă de puţin peste 2,2% în 2024. Bolojan a subliniat că aceste creşteri nu ar trebui să amplifice deficitul bugetar şi a sugerat că investiţiile în proiecte de infrastructură cu utilizare dublă, civilă şi militară, ar putea fi o soluţie. 

Conferinţa a fost organizată în contextul consultărilor recente cu partidele parlamentare, desfăşurate miercuri, la Palatul Cotroceni. Scopul acestor întâlniri a fost pregătirea poziţiei României pentru reuniunea extraordinară a Consiliului European, programată pentru 6 martie 2025, unde se va discuta despre apărarea europeană în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina. În cadrul consultărilor, majoritatea partidelor au exprimat disponibilitatea de a susţine în continuare Ucraina, dar au respins ideea trimiterii de trupe de menţinere a păcii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!