Preşedintele României, Klaus Iohannis, cere Guvernului să retragă Ordonanţele privind graţierea şi modificarea codurilor penale, catalogându-le drept "neavenite" şi "inacceptabile" şi spunând că par făcute cu dedicaţie în condiţii de "totală netransparenţă".

Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook a acestuia.

"Proiectele de Ordonanţe de Urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicaţie, o spun cele mai autorizate voci din Justiţie. Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT, asociaţiile magistraţilor şi organizaţii ale societăţii civile s-au pronunţat ferm împotriva modificării cadrului legislativ referitor la corupţie, abuz în serviciu şi integritate, în regim de urgenţă, fără analize obiective şi în condiţii de totală netransparenţă. Sunt suficiente argumente care să determine Guvernul să retragă aceste Ordonanţe de Urgenţă", a scris Iohannis, scurt, pe pagina de socializare.

După cum se ştie, preşedintele Klaus Iohannis a mers, miercuri, la şedinţa de Guvern în cadrul căreia s-au luat decizii importante privind legea bugetului de stat şi în care urmau să se adopte şi controversatele acte normative, fără o consultare prealabilă a opiniei publice şi a forurilor abilitate.

Documentele sunt discutabile şi au stârnit revolta populaţiei, mii de oameni ieşind în stradă în mai multe orașe din țară, cu atât mai mult cu cât dacă acestea ar intra în vigoare, ar graţia pedepsele de până la cinci ani, abuzul în serviciu ar fi incriminat numai dacă există un prejudiciu de peste 200.000 de lei, neglijenţa în serviciu nu ar mai fi cercetată, iar denunţurile ar fi valabile până la şase luni de la comiterea faptelor.

Legea graţierii, în forma propusă de ministrul Justiţiei, ar putea avea efect şi asupra celor care vor fi condamnaţi în dosarul tragediei din clubul bucureştean Colectiv, care s-a soldat cu 64 de morţi şi aproape 200 de răniţi, avertizează procurorii, atrăgând atenţia şi asupra faptului că procesul în care urmează să fie judecat fostul primar Cristian Popescu Piedone pentru abuz în serviciu s-ar putea opri înainte să înceapă.

Citiți și articolul Ce conţin proiectele de modificare a legilor penale: Abuzul în serviciu sub 200.000 lei, dezincriminat