După ce mai mulţi membri ai comunităţii maghiare l-au criticat pentru ieşirea pe care a avut-o când a spus că PSD "se luptă să dea Ardealul ungurilor" şi a salutat "jó napot kívánok, PSD", pe un ton sarcastic, preşedintele Klaus Iohannis a făcut, luni, precizări pe această temă, spunând că nu are nicio problemă cu persoanele de etnie maghiară.

"Am făcut atunci nişte afirmaţii şi sper să fi fost bine înţeles. Eu nu am niciun fel de problemă cu persoanele de etnie maghiară. Îi cunosc pe mulţi, am avut mulţi colegi, am în continuare colegi. Îi respect. Marea majoritate sunt oameni de treabă, harnici, care îşi văd de ale lor", a afirmat şeful statului, la finalul unei declaraţii ţinute pe tema încetării stării de urgenţă în România.

În schimb, acesta a admis că are o problemă cu politicienii care vor autonomia Ţinutului Secuiesc. "Problema principală pe care o am este cu politicienii, în special politicienii din PSD, care au încercat să promoveze o legislaţie care priveşte autonomia Ţinutului Secuiesc. Este surprinzător şi, recunosc, pentru mine, supărător. Au încercat să se scoată PSD-iştii şi au picat legislaţia în Senat", a declarat Iohannis.

Preşedintele României a subliniat că nu a fost o iniţiativă singulară şi că a mai existat un alt proiect al UDMR care prevedea, între altele, ca limba maghiară să devină oficială şi, deci, obligatorie în unităţile administrativ teritoriale în care peste 20% din populaţie este de etnie maghiară.

"Iată că vin dovezi că nu a fost o chestiune singulară. Culmea, în Senat a trecut tot tacit o altă iniţiativă a UDMR, care, practic, se constituie într-un cod administrativ paralel cu cel existent deja, un fel de cod administrativ în varianta UDMR. Acest cod prevede obligativitatea limbii maghiare în unele zone din Ardeal. De data aceasta, PSD nu poate să spună că nu a ştiut, fiindcă această iniţiativă a trecut prin comisiile Senatului, unde membrii PSD au votat pentru. Acum probabil că după ce am arătat public ce se doreşte din partea PSD-ului, vor găsi o formă să voteze şi împotriva acestei legi. Însă nu ne putem face că nu vedem cum PSD-ul este evident în situaţia de a promova anumite acte administrative, legi, care vin să ducă la autonomia Ţinutului Secuiesc. Or, aşa ceva este pur şi simplu neconstituţional şi nu voi tolera apariţia unor astfel de legi", a mai spus Klaus Iohannis.    

Citește și:

Preşedintele Iohannis, atac fără precedent: "PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor. Jó napot, Ciolacu, ce v-a promis Viktor Orban?" (VIDEO)