Președintele Ordinului Arhitecților din România - Filiala Bihor, Daniel Panait, a transmis vineri un punct de vedere oficial, după ce 24 de arhitecți orădeni au acuzat conducerea filialei de pasivitate în cazul schimbării soluției de reabilitare a pietonalei Republicii, acuzații lansate în preajma alegerilor interne ale organizației.
Panait susține că OAR Bihor nu a fost pasivă, ci a verificat situația înainte de a formula o poziție publică. „Rolul unui Ordin profesional nu este acela de a reacționa la impuls, ci de a oferi puncte de vedere fundamentate pe dovezi și documente”, se arată în comunicatul semnat de acesta, în care se precizează că filiala a contactat autorul proiectului, Direcția Județeană pentru Cultură Bihor și reprezentanții OAR din CMUAT.
Potrivit lui Panait, arhitectul Apostol Vlad, autorul proiectului, a confirmat că varianta aflată în execuție „este cea care a parcurs toate etapele legale de avizare și este cea prevăzută în Autorizația de Construire”, iar membrii OAR din CMUAT au transmis că soluția din teren respectă avizul comisiei de urbanism, „neexistând modificări arbitrare în timpul execuției”.
Președintele OAR Bihor mai arată că soluția actuală a fost aleasă și pentru a evita „copierea literală” a proiectului premiat din 1982, realizat de arhitectul Szabó Arnold, fiind preferat „un rapel vizual discret” la elementele acestuia.
„Direcția Județeană pentru Cultură Bihor a confirmat că specialiștii din cadrul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice au analizat două variante de concept, optând pentru soluția actuală. Această alegere a avut la bază un principiu fundamental de etică profesională: evitarea copierii literale a unui proiect premiat din anul 1982 (aparținând arh. Szabó Arnold), pentru a-i respecta unicitatea și valoarea istorică, asigurând în schimb un rapel vizual discret la elementele sale definitorii”, se menționează în reacția transmisă de Panait.

Pe de altă parte, Panait respinge acuzațiile privind lipsa de activitate a conducerii filialei și invocă, între altele, organizarea bienalelor BATRA 2023 și 2025, proiecte de promovare a profesiei, activități pentru tineri arhitecți și demersuri pentru obținerea unui sediu propriu al OAR Bihor.
El subliniază, însă, că strategia de comunicare publică privind proiectul pietonalei ține de Primăria Oradea, ca beneficiar al investiției, iar detaliile de execuție din teren sunt asumate de constructor și verificate de dirigintele de șantier.

Așa cum BIHOREANUL a scris, cei 24 de arhitecți orădeni au arătat că au cerut încă din luna martie conducerii OAR Bihor să solicite autorităților lămuriri privind schimbarea soluției de reabilitare a pietonalei Republicii, însă au reclamat că demersul a stagnat, motiv pentru care au făcut acum publică situația.
Contactat încă de joi de BIHOREANUL, Daniel Panait a susținut că a făcut demersuri pentru clarificarea situației, inclusiv prin discuții cu autorul proiectului. În plus, acesta a spus că acuzațiile sunt motivate de alegerile interne din OAR: „Un membru nemulțumit că nu este la conducerea Ordinului face toată vâlva aceasta, cu o săptămână înainte de alegeri”.
Poziția integrală a președintelui OAR Bihor: