"Eu sunt nemuţumit de alianţa cu PSD cât şi de rezultatele alegerilor la care am mers împreună. Am votat pentru această alianţă, dar nu mă aşteptam ca rezultatele să fie atât de slabe", a afirmat Traian Bodea, preşedintele PC Bihor, miercuri, într-o conferinţă de presă.

"În ţară am avut 10 candidaţi PC care au avut 48%, 45% ori 30% şi culmea este că avem doar 5 deputaţi, un senator şi un eurodeputat. Am făcut calcule, iar prin scorul obţinut am fi reuşit să aducem partidul la 6-7%, nu la 3%, cât e acum", a adăugat el.

Traian Bodea a mai spus că, în prezent, este împotriva unei alianţe cu orice partid, pentru că la alegerile din 2010 PC trebuie să aibă propriii candidaţi, atât la primării cât şi la alegerile generale. El consideră că alegerea noului preşedinte la PC la nivel naţional, Daniel Constantin, reprezintă un nou început pentru conservatori. "Sperăm ca noua echipă de conducere să reuşească să găsească soluţii ca să ducă partidul la un prag de 6-7%".

Preşedintele PC a afirmat că, de altfel, noua conducere a trasat şi primele sarcini. Astfel, toate filialele judeţene au obligaţia să organizeze alegeri locale până la 31 mai şi să prezinte o listă cu toţi membrii activi ai PC, care în Bihor s-ar ridica la aproximativ 2500.

Pe de altă parte, Bodea a criticat şi dezertarea unor lideri PSD din partid şi a spus că PC va face o propunere legislativă potrivit căreia senatorii ori deputaţii care pleacă din partidul din care au fost aleşi să îşi piardă mandatele.

"Îşi înşeală electoratul, pe acei oameni care şi-au pus încrederea în ei ca reprezentanţi ai partidelor respective. Dezertează în interesul personal şi nu al celor care i-au votat. Sunt în stare să vândă să nu zic şi pe cine pentru a ajunge la putere", a mai spus Traian Bodea, afirmând că, probabil se va alătura demersului celor de la PSD care au avut o iniţiativă similară.