Incident la Constanţa, la festivatatea Regatei Mării Negre, scrie Digi 24. Preşedintele Traian Băsescu a fost scuipat de un bărbat, imediat după ce a coborât de pe Bricul "Mircea", în timp ce se îndrepta spre maşină.

Bărbatul (39 de ani) a fost imobilizat imediat de către ofiţerii SPP şi a fost dus la sediul Poliţiei Judeţene din Constanţa, unde este audiat. El riscă o amendă contravenţională, dar poliţiştii au sesizat procurorii sub acuzaţia de ultraj.

Nu este singurul şef de stat care s-a aflat într-o situaţie tensionată. Şi Emil Constantinescu a fost împroşcat cu cerneală, iar asupra lui Ion Iliescu s-a aruncat cu ouă.

Preşedintele Traian Băsescu se află în Portul Constanţa, unde participă la ceremoniile de întoarcere din voiaj a navei şcoală "Mircea".