La 65 de ani, preşedintele Ugandei s-a apucat de cântat rap din motive politice. Înaintea campaniei electorale el a lansat un cântec rap care a făcut senzaţie în toată ţara. Yoweri Museveni nu cântă ca un rapper adevărat despre bande, droguri şi ucigaşi de ocazie, ci propune un mod de viaţă liniştit. Versurile sale vorbesc despre "cum să faci ceva din nimic" sau "cum să mergi înainte în viaţă".

Piesa "U want another rap", lansată de şeful statului Uganda, e cântată acum peste tot, la radio sau în cluburi, ca parte a campaniei electorale. Cântecul său are ca scop şi câştigarea de adepţi deoarece în luna februarie a anului 2011 în Uganda se vor organiza alegeri, potrivit independent.co.uk.