Pentru a-i ajuta pe cei care doresc să-i devină studenţi să se pregătească pentru examen, Facultatea de Medicină şi Farmacie organizează trei simulări de examen.

Primul examen va avea loc pe 12 aprilie, al doilea pe 3 mai, iar al treilea pe 17 mai. Toate vor avea loc în exact aceleaşi condiţii ca şi examenele reale, în Aula Facultăţii de Medicină şi Farmacie.

Înscrierea se poate face în ziua simulării, taxa de participare fiind de 100 de lei.

Tematica examenului de admitere la FMF, implicit a simulărilor, se regăseşte pe site-ul facultăţii. Examenele se susţin fie din biologie, fie din chimie.