Reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor au inaugurat, luni, în două încăperi ale Palatului Baroc, laboratoarele de paleontologie şi de pictură realizate în cadrul proiectului transfrontalier "Crearea de laboratoare de restaurare de înaltă performanţă cu Centrele Debreţin - Oradea".

La inaugurare au participat directorul MŢC Aurel Chiriac, Erika Posmoşanu, manager de proiect pe partea română, Laszlo Attila, şeful laboratoarelor de restaurare ale Muzeului Deri (Debreţin) şi Csomul Christian, managerul de proiect din partea Consiliului Judeţean Hajdu-Bihar.

Spaţiu temporar

Cele două laboratoare, dotate cu echipamente moderne necesare procesului de restaurare, au fost amenajate în două încăperi mai mici, din secţiile de Etnografie, respectiv Artă. "În ianuarie 2010, atunci când am conceput proiectul, ştiam că în luna august a aceluiaşi an trebuia să ne mutăm în noul sediu. Aşa, aceste dotări le-ar fi completat pe cele de acolo şi ar fi fost amenajate într-un spaţiu corespunzător. Din păcate, din motive care nu ţin de noi, nu am reuşit. Însă, chiar şi aşa, noile echipamente sunt funcţionale şi se poate restaura cu ajutorul lor", a declarat Erika Posmoşanu, manager de proiect pe partea română.

Laboratorul de paleontologie cuprinde echipamente de performanţă, în valoare totală de 57.438 de lei. El are un microscop stereoscopic cu accesorii, incluzând un iluminator cu două braţe cu fibră optică, dar şi echipamente de restaurare: un microhidrosablator, un incizor cu vibraţii, cameră de sablare şi compresor silenţios, precum şi abrazivii necesari.

"Piesa de rezistenţă a laboratorului este instalaţia cu compresor foarte silenţios, care asigură curăţarea rocilor de depuneri", a explicat Erika Posmoşanu. Muzeul Ţării Crişurilor deţine în acest moment aproximativ 147.000 de obiecte din domeniul paleontologiei. "Toate obiectele noi trebuie să treacă prin restaurare înainte de a fi expuse", a mai spus Posmoşanu. De noul laborator se va ocupa restauratoare Elisabeta Popa.

Tablouri la verificat

La rândul său, laboratorul de restaurare pictură, amenajat într-un spaţiu mai mic decât cel de paleontologie, cuprinde un microscop stereoscopic şi accesoriile acestuia, un sistem reflectografic digital portabil, fier de călcat 25/7 kg, cu regulator de temperatură, birou tip atelier mobil de restaurare şi iluminatoare speciale pentru restaurare (lampă UV, două lămpi cu lumină naturală şi stativele aferente). Dotările acestui laborator au costat în urma licitaţiilor 58.569 de lei.

"Pentru noul sediu al Muzeului există prevăzute aparaturi şi spaţii mari de restaurare pictură, aşa că în acest proiect ne-am axat mai mult pe aparatură de investigaţie", a spus responsabilul laboratorului, restauratorul Florian Heredea. De dotările noului laborator vor beneficia cele 1.000 de picturi ale secţiei de artă, dar şi tablourile secţiei de etnografie.

În cadrul proiectul transfrontalier, Muzeul Ţării Crişurilor va amenaja şi un al treilea laborator, de restaurare lemn. Procedurile de achiziţie pentru dotările necesare s-au încheiat, acesta urmând să fie instalat la Muzeul Memorial Aurel Lazăr, la începutul anului 2012.

Laboratorul nu va fi amenajat la Palatul Baroc deoarece spaţiile care găzduiau laboratoarul de lemn au trebuit eliberate pentru Episcopia Romano-Catolică. "A avut loc negocierea aceea între Consiliul Judeţean şi Episcopie, iar în urma ei numai laboratorul de lemn a trebuit mutat, fiindcă se afla într-un spaţiu pe care Episcopia l-a cerut în mod special. Ca să fim corecţi, spaţiul se află în apropierea Capelei, iar în laboratoare se făcea zgomot", a spus Aurel Chiriac, directorul MŢC.

Pe lângă cele trei laboratoare amenajate la Oradea, proiectul transfrontalier presupune dotarea altor trei laboratoare (hârtie, textile şi Roentgen) la muzeul Deri din Debreţin. Partenerii proiectului vor putea folosi atât laboratoarele din Oradea cât şi cele din Debreţin.

Valoarea totală a proiectului este de 133.705 euro, din care suma de 65.180 euro revine partenerilor români.