În primele cinci ore de la deschiderea secţiilor de votare, din cei 503.651 de bihoreni pe listele de vot, peste 56.000, adică 11,24% din alegătorii înregistraţi, au trecut pe la urne.

Scrutinul electoral se desfăşoară fără probleme, Biroul Electoral Judeţean Bihor neînregistrând niciun incident.

Potrivit site-ului prezenta.bec.ro, unde sunt afişate în timp real datele privind numărul de votanţi, cea mai mare prezenţă la vot, de peste 46%, s-a înregistrat la o secţie de votare din satul Reghea, comuna Viişoara. La polul opus este o secţie din Budureasa, cu o prezenţă la vot de doar 1%.

În Oradea, în acelaşi interval, adică până la ora 12, au votat peste 21.200 de cetăţeni, adică 11,46% dintre cei cu drept la vot. Este de aşteptat ca după ora 12 numărul alegătorilor să crească, mulţi dintre bihoreni preferând să se oprească la secţiile de votare din drumul de la biserici spre case. La alegerile locale din această vară, la aceeaşi oră 12, prezenţa la vot în Bihor era de 15,02%, iar în Oradea de 9,34%.

La ultimele alegeri parlamentare, din anul 2012, până la ora 21 prezenţa la vot în Bihor a fost de 43,44%, peste media pe ţară care a fost de 41,72%. În mediul urban, bihorenii au făcut un procentaj de 40,90%, iar în mediul rural s-au prezentat în procent de 46,31%.

La nivel naţional, duminică la ora 12, prezenţa la vot este de 13,11%.

UPDATE:

La ora 14.30, prezenţa la vot în Bihor a ajuns la 21,97%, în continuare mai mică în comparaţie cu prezenţa la aceeaşi oră de la alegerile locale din vară (27,05%). Peste 110.000 bihoreni au votat, cei mai mulţi dintre ei, 40%, fiind cetăţeni cu vârste între 45 şi 64 de ani. 

În Oradea, la aceeaşi oră, prezenţa la vot este similară celei din judeţ, mai precis în procent de 21,39%, ceea ce înseamnă că 40.181 de orădeni au votat.

Secţia cu cea mai mare prezenţă la vot rămâne cea din Rechea, unde au votat 26 din cei 32 de alegători de pe listă.

Citiți pe tema alegerilor parlamentare și articolele:

Ilie Bolojan, matinalul: "Am votat pentru ca România să devină o ţară prosperă!" (FOTO)

Szabo Odon, împotriva „delăsării” electorale: „Dreptul de a trage de mânecă un politician îl au aceia care şi-au exprimat un vot” (FOTO)

În cor: PSD-iştii bihoreni sunt optimişti şi se aşteaptă la un scor de peste 30% (FOTO)

Prefectul Claudiu Pop a votat „pentru ca Parlamentul să-şi recapete credibilitatea” (FOTO)

Senatorul PNL Gavrilă Ghilea a votat la Sîntandrei, pe listă suplimentară, "pentru stimularea investiţiilor şi locurilor de muncă mai bine plătite" (FOTO)