Orăşelul Copiilor în parteneriat cu actorul Szoke Kavinszki Andras dau startul, pe 13 iulie, proiectului "Teatru de păpuşi pentru toţi", a anunţat Primăria.

Pe parcursul a zece zile, copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani vor intra în lumea păpuşilor, învăţând să confecţioneze marionete bibabo, wayand sau marionete cu fire, dar şi să cunoască metodele clasice de mânuire şi de interpretare, specifice diferitelor tipuri de păpuşi.

Proiectul, finanţat de Consiliul Local al Municipiului Oradea, este oferit micuţilor în mod gratuit, iar atelierele vor avea loc în fiecare zi a săptămânii, cu excepţia celei de luni, când Orăşelul este închis.

Activităţile se vor desfăşura între orele 11 şi 13, sub supravegherea actorului Szoke Kavinszki Andras, accesul fiind liber pentru toţi copiii care se încadrează în categoria de vârstă.

"Prima săptămână va fi destinată fabricării păpuşilor şi pregătirii unui mini-spectacol la paravan, pentru ca în ultimele două zile, respectiv 23 şi 24 iulie, să poată fi prezentate spectacolele propriu-zise", se arată într-un comunicat al municipalităţii.

La finalul cursurilor, participanţii vor fi premiaţi. În plus, organizatorii anunţă şi un premiu-surpriză pentru cel mai reuşit spectacol de marionete.