Peste 90 de elevi, împărţiţi în 15 echipe, au participat vineri, la baza Liceului Sportiv Bihorul, la etapa judeţeană a competiţiilor "Prietenii pompierilor" şi "Cu viaţa mea apăr viaţa", organizate de Serviciul Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor şi Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

Aceste competiţii se organizează anual şi sunt menite să-i ajute pe copii să înţeleagă pericolele şi dezastrele la care sunt expuse comunităţile din care fac parte şi să le dezvolte comportamentele adecvate pentru situaţiile de urgenţă.

La startul celor două competiţii, desfăşurate pe parcursul a cinci ore, s-au aliniat 15 echipe din cadrul Liceului Teoretic "Aurel Lazăr" Oradea, Colegiului Naţional "Onisifor Ghibu" Oradea, Colegiului Naţional "Octavian Goga" Marghita, Colegiului "Unirea" Ştei, Colegiului Naţional "Samuil Vulcan" Beiuş, Liceului Teoretic "Gabriel Ţepelea" Borod, Şcolii Gimnaziale nr. 1 Căbeşti, Şcolii Gimnaziale nr. 1 Remetea şi Şcolii Gimnaziale "Szalardi Janos" Sălard.

Concursul "Prietenii pompierilor" a fost compus dintr-o probă teoretică şi două probe practice (pista de îndemânare peste obstacole şi ştafetă de 400 de metri cu obstacole", iar premianţii au fost echipa din Căbeşti (locul I, fete), de la Colegiul "Onisifor Ghibu" Oradea (locul II fete), elevii din Remetea (locul I, băieţi), cei din Sălard (locul II, băieţi) şi din Căbeşti (locul III, băieţi).

La competiţia cu tematică de protecţie civilă "Cu viaţa mea apăr viaţa", ale cărei probe practice au constat în transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă, pe distanţa de 50 metri, şi deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat, podiumul a fost ocupat, la categoria liceu, de echipele de la Colegiul Naţional "Samuil Vulcan" Beiuş (locul I), Liceul Teoretic "Gabriel Ţepelea" Borod (locul II) şi Colegiul Naţional "Octavian Goga" Marghita (locul III), iar la categoria gimnaziu de elevii de la Colegiul Naţional "Octavian Goga’’ Marghita (locul I) şi Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" Oradea (locurile II şi III).

"Concursurile s-au încheiat cu festivitate de premiere, în cadrul căreia participanţii au fost felicitaţi pentru cunoştinţele teoretice şi practice, implicarea şi spiritul de fairplay de care au dat dovadă, echipele clasate pe primele trei locuri fiind recompensate cu cupe, diplome, medalii şi premii", a transmis ISU Bihor.

Pentru munca şi timpul pe care le-au dedicat în pregătire, toate echipele au fost apoi răsplătite cu diplome şi diferite premii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!