Surse politice au declarat presei centrale că prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde demisionează din formaţiunea democrat-liberală.

Frunzăverde va candida din partea PNL la alegerile din iunie pentru un nou mandat la preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Liderii PDL ar fi aflat această informaţie de la organizaţia judeţeană Caraş-Severin, care e condusă de Sorin Frunzăverde.

Elena Udrea a declarat că nu ştia despre plecarea lui Frunzăverde din PDL. "Dar dacă este adevărat, este o mare pierdere pentru partid", a mai spus ea.