În premieră, Ministerul Educației organizează o Olimpiadă de dezbateri pentru juniori, adică pentru elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, iar finala se ține la Oradea în acest sfârșit de săptămână, din 23 până în 26 mai.

„Competiția reunește la prima ediție 46 de echipaje constituite din câte trei elevi, din care un echipaj, de la Colegiul Național Onisifor Ghibu Oradea, reprezintă județul Bihor”, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Bihor. Probele sunt găzduite de Colegiul Național Emanuil Gojdu.

Dezbaterile din cadrul olimpiadei se desfășoară conform formatului World Schools, adică elevii vor participa la dezbateri academice în care se abordează o temă din două perspective diametral opuse. Temele pe care elevii le vor primi vor fi un pretext pentru exersarea abilităţilor de comunicare în spaţiul public, de gândire critică şi de argumentare logică.

„La o dezbatere participă două echipe alcătuite din câte trei membri, dintre care una trebuie să susţină, şi cealaltă trebuie să nege sau să combată tema pusă în discuţie (moţiunea). Aceste două echipe sunt denumite „echipa afirmatoare” sau „Guvern” și, respectiv „echipa negatoare” sau „Opoziţie”. Abordarea de tip pro/contra dezvoltă participanţilor capacitatea de analiză a problemelor controversate şi ajută la obţinerea unor imagini nedistorsionate de prejudecăţi. Echipele au posibilitatea de a interacţiona prin schimburi de întrebări sau prin intervenţii punctuale”, a mai transmis IȘJ Bihor.

Olimpicii participanți vor avea parte și de vizite în oraș și un program cultural pus la punct în parteneriat cu Visit Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!