România are, în premieră, o hartă a braconajului la nivel național, realizată de trei cercetători de la Universitatea din București, pe baza articolelor din presa locală și națională publicate între 2007 și 2024, a anunțat scidigest.ro.
Studiul arată că țara nu are încă o bază de date oficială despre braconaj, motiv pentru care autorii au reconstruit fenomenul din relatările mass-media.
„Fauna sălbatică în pericol: o analiză bazată pe relatările din presă ale braconajului faunei sălbatice din România” a inventariat 1.105 articole despre braconaj.
Cele mai multe vizează ungulatele - căprioare, mistreți și alte mamifere mari - care apar în 41,72% din cazuri, urmate de pești și alte specii acvatice, 33,76%. Speciile braconate care sunt menționate cel mai frecvent sunt căprioara și mistrețul, iar în pescuitul ilegal apar adesea carasul argintiu și sturionii.
La nivel național, cele mai multe cazuri au fost raportate în județul Tulcea, cu 103 articole, urmat de Bacău, cu 66, și Hunedoara, cu 43. Autorii spun că Delta Dunării rămâne un „hotspot” (n.r. - focar) atât pentru pescuitul ilegal, cât și pentru braconajul păsărilor, în timp ce în zona Carpaților apar mai des cazurile care vizează mamiferele mari.
Cum stă Bihorul?
Județul Bihor nu se află printre marile focare ale braconajului din România, dar apare în hărțile studiului cu un nivel redus sau moderat, în funcție de categoria de animale.
Mai precis, Bihorul figurează cu 1-2 cazuri raportate pentru carnivore mari, 11-15 cazuri la ungulate, 3-4 cazuri la alte mamifere, zero cazuri la păsări și 1-10 cazuri la pești și alte specii acvatice. Asta înseamnă că, în județ, cele mai multe situații semnalate în presă au privit vânarea ilegală a mamiferelor precum căprioarele ori mistreții, nu pescuitul ilegal sau braconajul păsărilor.
Potrivit cercetătorilor, în România, braconajul este împins mai ales de motivații economice: vânzarea cărnii și a produselor de origine animală, consumul propriu și vânătoarea pentru trofee. În cazul carnivorelor mari, însă, intervin mai des conflictele cu oamenii, protejarea gospodăriilor sau toleranța scăzută față de aceste specii.
Ca metode, frecvent menționate în articolele analizate au fost împușcarea, pescuitul ilegal și folosirea capcanelor. În peste 84% dintre cazuri, presa a relatat doar confiscarea echipamentelor și deschiderea unui dosar penal, fără să existe ulterior informații clare despre soluțiile finale.
Autorii avertizează că datele au limite, tocmai pentru că sunt extrase din presă, și nu dintr-o evidență oficială: unele cazuri pot fi neraportate, iar altele pot fi supraexpuse mediatic. Totuși, ei spun că studiul oferă prima imagine de ansamblu asupra braconajului din România și poate fi un punct de plecare pentru o strategie națională anti-braconaj.