Tenismenii români Horia Tecău şi Florin Mergea au adus, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cea de-a treia medalie pentru România de la Jocurile Olimpice de la Rio, obţinând argintul în urma meciului cu Rafael Nadal şi Marc Lopez, în finala de dublu masculin, la tenis, din cadrul JO 2016.
Potrivit Digi24.ro, Tecău şi Mergea sunt primii români medaliaţi olimpici la tenis, medalia fiind asigurată după victoria din semifinala contra americanilor Jack Sock şi Steve Johnson, cu 6-3, 7-5.
Duelul din finală cu perechea Nadal/Lopez a fost un spectacol dinamic şi de tensionat, dar frumos, extrem de echilibrat, care însă le-a adus medalia de aur spaniolilor. Tecău şi Mergea au fost învinşi de Nadal şi Lopez, scor 6-2, 3-6, 6-4.
Partida a durat două ore şi jumătate. Românii şi-au cedat de două ori serviciul în primul set, adjudecat în cele din urmă de adversari cu 6 la 2. Situaţia s-a schimbat în actul secund, deşi ibericii au fost ca un zid pe fundul terenului. Mergea şi Tecău s-au impus cu 6 la 3 şi au trimis meciul în decisiv. După mai multe gameuri foarte echilibrate, tricolorii au făcut break la 3 la 3. Nu au putut, însă, să profite, iar Nadal şi Lopez au întors soarta finalei. Spaniolii au fructificat a treia minge de victorie, după o greşeală a lui Mergea şi au închis meciul cu 6 la 4, a rezumat Digi 24.
Aceasta este a treia medalia pentru România la JO, după aurul de la spadă feminin şi bronzul la haltere, obţinut de Gabriel Sîncrăian la categoria 85 de kilograme.
După partidă, tnismenul Florin Mergea a scris, sâmbătă, pe Facebook că ar da toate trofeele din carieră pentru medalia de aur la Rio de Janeiro.
"E 5 dimineaţa şi nu am cum să dorm. Dacă aş putea, aş da toate trofeele pe care le am pentru un singur punct la mometul potrivit, pentru medalia de aur. Aşa cum am spus şi la interviuri, a fost cel mai greu şi important meci din cariera mea şi în acelaşi timp este singurul meci după care am ieşit şi am spus: "Am dat tot"....mult sau puţin, nu ştiu..... dar am dat tot. Am avut în fata un Rafa (n.r. - Nadal), care deşi nu e la capacitatea de acum câţiva ani, nu a greşit aproape deloc şi ne-a făcut mereu să dăm încă o lovitură în plus. Un Marc Lopez care are anul carierei şi care mereu a jucat foarte bine alături de Nadal. Fără antrenament pe central şi fără să jucăm în condiţii favorabile stilului nostru, am dat tot şi am fost foarte aproape. Am luat medalia de argint, într-un sport în care noi nu ar trebui să existăm", a scris Florin Mergea.